Autor

Dana Chera

Dana Chera

Pretuiesc viata! Cu toate ale ei! Nu obosesc sa tin ochii larg deschisi pentru ca lumea asta ne merita infometati de lumina. Poate reusim impreuna sa tinem zilele ce vin cat mai departe de intuneric. Daca incepem cu ce simtim, poate reusim si cu ce spunem si ce facem! Ochii mari, deci! Pornim!

ilie-serbanescu-1
Oameni frumoși

ILIE ȘERBĂNESCU. FRUMUSEȚEA RARĂ A OMULUI SCLIPITOR LA MINTE ȘI BUN LA SUFLET

de Dana Chera
  • ROMANIA ESTE EXTREM DE PRETIOASA
  • MERG LA DUMNEZEU CU INIMA IMPACATA: MI-AM FACUT DATORIA FATA DE POPORUL MEU
  • VIN VREMURI GRELE!

— Dle profesor, ce are Romania cel mai de pret?

— Eu cred ca tara in sine! Este extrem de frumoasa si de pretioasa. Problema e ca e prost administrata. Si se pare ca merge din ce in ce mai rau. Am crezut ca apogeul proastei administrari a fost atins in perioada comunista. Ca nu se poate mai rau de atat.  Vremurile mi-au aratat ca se poate.  In momentul in care pierzi DECIZIA rezultatele sunt distrugatoare.

— Ce a pierdut tara asta cel mai de pret?

— Revin si spun: DECIZIA.   Lasi resursele tale pe mana altora, esti o colonie.  Forme ale dependentei fata de altii am cunoscut mereu, de cand s-au creat Tarile Romane.  Acum vedem o forma moderna a acestui tip de dependenta.  Nu pot sa spun ca acest colonialism este o forma  a capitalismului.  Si comunismul a incercat sa-l practice. Dar in capitalism s-a atins apogeul.
Romania este o tara administrata INTEGRAL de afara. Noi nu avem un cuvant de spus nici inauntru, nici afara.

— Ce vis frumos aveati acum 60 de ani? Cum arata el acum?

— Acum 60 de ani… e mult de atunci.  Chiar vreau sa-mi amintesc! Acum 60 de ani aveam 18 ani.  Cei mai frumosi ani, tumultuosi.  Eu, totusi, nu-mi amintesc sa fi avut vreun vis la 18 ani.  Era greu sa-ti faci vise individuale.  Totul era legat de ambient.  Cresteam odata cu tara.  Si, daca vreti, avand atat de putine vise, inseamna ca le-am realizat pe toate!

— Dle profesor, cum se vad oamenii din varful muntelui?

— Nu prea se vad oamenii de acolo.  Nu prea ai cum sa te gandesti la oameni.  De acolo vezi tara. Acolo sus esti mai aproape poate  de Dumnezeu! Daca ma gandesc, muntele e mai mult o idee. Nu un lucru. Nu ceva concret.  Si daca te raportezi la el asa, ca la o idee, vezi si intelegi multe.  Daca nu-l vezi asa, ma tem ca nu vezi nimic.   Cand ajungi in varf te desprinzi parca de tot ce e lumesc.  Totul este altfel! Esti intr-o alta dimensiune!  Nu faci efortul de a ajunge in varf ca sa atingi o culme sociala!  Acolo nu-s metereze sociale si cred ca oamenii care au aceasta nebunie, care iubesc muntele, care fac efortul urias de a urca, sunt deosebiti.

— Ii puneti intrebari lui Dumnezeu acolo?

— N-am fost niciodata Moise.

— Pastrand proportiile, dle profesor, oamenii asteapta profetiile dumneavoastra.

— As vrea sa va spun ca faptul ca ai ajuns, cum am ajuns eu , la o varsta matusalemica , nu-ti confera nimic in plus.  Luciditatea cu care poti vedea  vremurile pe care le traiesti  ori o ai, ori n-o ai! Asa cum bunatatea nu se castiga! Ori esti bun, ori nu esti! E despre ce e in tine!

— Ce este dragostea? Cum ati defini-o?

— Eu cred ca este putere si vulnerabilitate. Puterea de a face lucruri pe care, in mod normal, nu ai avea forta sa le faci si …vulnerabilitate. Caci  raul devine….mai rau. Si binele …minunat.

— Dle profesor, sunteti unul dintre cei mai cunoscuti si respectati formatori de opinie. Cat a costat sa nu puteti fi cumparat?

— Costa mult!  Sunt momente, nu putine, in care te gandesti daca merita sa faci asta. Dar pot sa spun ca, daca ai reusit sa nu te vinzi, simti o impacare cu tine care este formibabila!  De fapt, nu mai ajungi sa consideri ca te-a costat mult.  Mergi la Dumnezeu cu inima impacata. Stii ca ti-ai facut datoria fata de poporul tau.  Ce e mai important decat Dumnezeu si poporul tau?!  E drept, conteaza sa ai posibilitatea unui trai rezonabil. Fara dorinte prea mari.   E mai usor sa rezisti tentatiei.  Daca esti supus unor greutati mari…e dificil. Sa stiti ca eroii sunt putini! Eu am avut noroc.  Norocul de a ma salva Dumnezeu din momentele dificile. De a nu ma lasa sa ingenunchiez.  Sa nu ma aplec.   Si daca vorbim despre cei care se vand, cred ca pervertirea spirituala este cea mai periculoasa. Adica oameni care ajung sa creada si ei in neadevarul pe care il spun.  Si, as mai spune ceva: te vinzi daca ai tinte pe care le-ai convenit cu tine si esti frustrat ca nu le-ai atins. Eu nu am avut asemenea tinte.   Eu mi-am dorit sa nu fac rau. Sunt multumit ca n-am facut rau! Si n-am facut rau! Sau, cel putin,  asa cred eu.

— Aveti sa le spuneti ceva oamenilor care asteapta un mesaj de la dumneavoastra?

— Le spun ca eu ma simt un privilegiat ca am atatia ani! Nu-i fericesc pe cei care raman!

— Adica vin vremuri grele?

— Foarte grele!  Din foarte multe puncte de vedere!

— Spuneti tinerilor sa plece?

— Nu! Eu nu pot sa fac asta.  E treaba lor sa traga o concluzie din ce spun.

— Mai ramane tara tara?

— Se va intampla o impartire!

— Curand?

— Eu cred ca momentul e aproape!  Stam rau la capitolul EROI!

0 comentariu
13 FacebookTwitterPinterestEmail
lectia-rabdarii
Iubește și fă ce vrei

Lecția răbdării

de Dana Chera

Azi am fost la un spectacol divin. Numai Dumnezeu putea să-l pună în scenă așa. Un porumbel încerca să ajungă la iubita lui. Asta e…speculația mea! Ea era câteva crenguțe mai sus, în pomul sărăcit de verde. Mi-am zis: hai, zboară la ea că pleacă! E clar că acolo vrei să ajungi! Și porumbelul a început să sară din crenguță în crenguță. Nu cum mă așteptam eu: direct spre ea. Nu. În cerc. Înconjura vișinul urcând. Încet. Cu răbdare. Trăind fiecare clipă cu încrederea că face exact ce trebuie și asumându-și, probabil, că e posibil ca dansul său să fie degeaba, în cele din urmă. Scena m-a impresionat. Păstrând proporțiile, în lumea noastră…evoluată, nimeni nu mai are răbdare să…nimic. Să mănânce. Să spere. Să aștepte. Să nu riposteze. Să iubească. Să înțeleagă. Să trăiască azi- ul fiecărei zile. Cu încrederea că face fix ce trebuie, dacă face fix ce simte. Și ce simte nu slujește răului.

0 comentariu
9 FacebookTwitterPinterestEmail
muncitori-la-amintiri
Iubește și fă ce vrei

Muncitori la amintiri

de Dana Chera

De ce oamenii își pierd vremea cu lucruri care nu le folosesc după moarte? Vorba este a lui Marin Sorescu. Am întâlnit cândva, în cimitirul bunicilor mei de la Campulung, o doamnă pe care anii o aplecaseră de spate, la propriu. M-a secerat felul în care jelea aplecată și nemișcată lângă o cruce. A soțului său, aveam să aflu. Nu înțelegeam ce vorbea, aș fi vrut, dsr parcă mi-era rușine să descos. Era clar o poveste. Din acelea care se sfârșesc, îmi spuneam, atunci când oamenii iși cunosc sufletul fără haine și au mai multă nevoie unul de altul. Mi -au trecut prin minte tot felul de gânduri și o întrebare pentru Dumnezeu: el, omul pe care ea îl jelește, o vede? O aude? O simte? Îi este dor de ea? Am plecat pe poteca îngustă, care duce la ai mei, să aprind o lumânare. La întoarcere, în poarta bisericii, doamna în negru aștepta. Mă aștepta. Mi-a spus că are mereu în geantă câte un pachet de biscuiți să dea de pomană cui i se arată în cimitir. Fără s-o întreb, mi-a spus că vine des la soțul ei. Vine să-i spună de toate. Vine de dor. Îl pierduse cu douazeci si ceva de ani în urmă! Douăzeci de ani! Am zâmbit. Eram fericită pentru ea. Și pentru el. Lumea de Apoi sigur există. Dumnezeu trebuie să-i adune cumva la un loc, din nou, pe oamenii frumoși. De fapt, ca să mă întorc la ce spunea Marin Sorescu, amintirea oamenilor despre noi e cam tot ce lăsăm în urmă. Felul în care atingem sufletul celorlalți. Dar ne gândim rar la asta. Pentru că muncim rar la amintiri.

0 comentariu
4 FacebookTwitterPinterestEmail
lideri-bosi-si-caltabosi
Minutul de aur

Lideri, boși sau caltaboși

de Dana Chera

Despre rezultatul alegerilor? Am votat și m-am bucurat că oamenii au ieșit să voteze! Aștept și eu, ca toată lumea, să văd: câștigătorii știu ce le-au pus românii pe umeri?! Răspunderea lor este uriașă. Momentul e, probabil, un t zero. . Altceva mi se pare interesant zilele acestea: schimbarea gărzilor și foamea de putere. Obișnuim, și vă includ în concluzia mea pentru că dacă am fi mult diferiți nu ne-am întâlni pe blogul acesta, să privim show-ul ca și cum e al lor, al politicienilor. Doar al lor si doar despre ei. Îmi permit să fiu nepopulară pentru că mă interesează să construim, nu să dărâmăm. Ce se întâmplă zilele acestea: reproșuri, tabere, bârfe, trădări și schimonoseli de tot felul, toate sunt și despre noi. Eșecul și succesul, fiecare în cămara lui, sunt stimuli care aprind vâlvătaia. Rar am văzut oameni care să știe să așeze liniștea înaintea furiei, după un eșec, și modestia înaintea trufiei, după un succes. Asta ține de educație și inteligența emoțională. Așadar, spectacolul săbiilor ascunse în poșetele politice poate fi un prilej de meditație. La o scară… nemediatiźată, în familii, în școli, în firme private, în instituții ale statului, posibil ca scenele, cu replici cu tot, să fie aceleași. Spălatul rufelor în sufragerie, lupta pentru întâietate, purtată fără principii, datul din coate și ieșitul în față cu orice preț, manipulările , atacurile murdare și șantajul, opulența și stridențele…acestea și altele nu sunt doar cărțile politicienilor. Așa că meditația la care vă invitam mai sus nu ne-ar strica. A, e foarte adevărat. Oamenii ale căror mișcări sunt sub reflector au o răspundere uriașă. Ei sunt cei care consolidează în privitori răul sau binele, după caz. Din păcate, presa flutură modele și, îmi permit să spun, în revoltător de multe cazuri, modelele sunt personaje de-a dreptul dubioase. Insist totuși: ce bine ar fi să schimbăm la noi lucrurile care nu ne plac la alții! În felul ăsta, cine știe, poate că lumea se va întoarce pe față, că-i pe dos! Și cei care se vor așeza în frunte vor fi lideri adevărați, nu boși sau caltaboși.

0 comentariu
5 FacebookTwitterPinterestEmail
Crezi ce vezi

Tot noi

de Dana Chera

Tot noi suntem. Și cei de atunci si cei de acum. Infinit mai săraci. Mai fără de nădejde. Mai umiliți. Mai dezrădăcinați. Ce să ne mai cerem!? Cine să ne mai ceară! Ce?? Am privit imaginile cu dl Coposu. Era flancat de oameni care, în sinea lor, se bucurau de huiduieli! Și care mimau atunci un discurs echidistant. Am rămas captivi în lumea celor care ne-au mimat viața. Și ne place să fim mințiți și manipulați. Știm că așa e!

0 comentariu
5 FacebookTwitterPinterestEmail
castigatorul
Minutul de aur

Câștigătorul!

de Dana Chera

Întotdeauna am căutat oamenii din oamenii de stat.  Și, ca ziarist, am pus întrebările ghidată de lumina asta. Pentru că nimic nu-i mai de preț decât să fii om. Să ai reacții de om. Să nu-ți camuflezi emoția dacă ea există în tine. Să vibrezi odată cu cei care se uită la tine cu speranță și să înțelegi suspiciunea celor care nu și-ar pune viața în mâinile tale. Adică să-ți recunoști petele și umbrele.  Omul bine construit din omul de stat e garanția răului mai mic dacă nu a binelui total.  Am zis mereu că România are nevoie de un președinte care s-o iubească mai mult decât se iubește pe sine. Adică anii de-i stă la Cotroceni să ponteze pentru țară. Nu pentru el și vanitățile lui. Nu pentru partidul care l-a pus pe steag. Nu pentru bogații care vor să fie și mai bogați și care își desconsideră angajații. Nu pentru Trump. Nu pentru Putin. Nu pentru cărțile de istorie și cronicarii oportuniști. Nu pentru patronii de presă. Nici pentru ziariștii care atacă pentru avantaje. Nici pentru cei libidinoși. Nu de frică. Și, dacă simte că nu poate așa,  să iasă și să spună: nu pot să mi respect principiile, plec! Vreau un președinte care mi  spune adevărul la microfonul Cotrocenilor, nu în memoriile sale bestseller.  Și cum în câteva zile merg să votez, acesta e crezul cu care ștampilez prezidentiabilul.

PS.
Cât despre dezbaterile celor doi candidați. Le-am urmărit ca mai toată lumea. Mi-au dat motive de bucurie și speranță, dar și de rușine și de neîncredere. Nu m-au întors din opțiunea mea! Au cimentat-o!  Am toată admirația pentru ziariștii care-și știu menirea și care nu se gudură ca să fie simpatici fiindcă simt mirosul puterii. Celorlalți le spun că la tv se văd toate!

0 comentariu
10 FacebookTwitterPinterestEmail
cocosatii-din-oglinda
RO MÂNIE

Cocoșații din oglindă

de Dana Chera

Sunt fascinată de oglinzile pe care ni le arată Dumnezeu peste tot. Oglinzi-situații, oglinzi-gânduri, oglinzile-oameni. Oglinzi. In care ne regăsim cu toate ale noastre, dar rar admitem ca ele sunt mijloc intru evoluția noastră. Spunem adesea: ce greu îi e! Sau și eu aș fi făcut la fel în locul ei! Sau: ce arogant! Nu ne băgăm nicicum în poveste. E mai drăguț să vorbești deapre altul decât despre tine. Aș insista asupra aroganței! Sigur în ultima vreme ați spus asta despre unul despre altul. Pare că aroganța e în sângele nației asteia, care doar in mod excepțional e umilă de șterge pământul. Față în față cu moaștelor sfinților! În fapt, e umflată până la cer. Suntem aroganti de la sărac la bogat. De la vânzător la consul. De la vidanjor la politician. Pentru că nu suntem siguri pe noi și atunci impertinența ne ține de protecție socială. Impertinența și suficiența ne-au fost sădite, probabil, în suflet în anii grei ai comunismului. Arogantul secretarul de partid desconsidera cum respira. In fața lui, doar ăia care știau carte și meserie se puteau îndrepta de spate. Avea sistemul nevoie de ei. Restul, cocoșați. Ca să nu bată la ochi. Acum e ca si cum cei cocoșați și-ar lua revanșa, iritați de frustrările acumulate în generații. Numai oamenii care iși dau seama de propria lor aroganță pot amenda aroganța. Doar cei care se rușinează de propria lor infatuare pot fi deranjați de infatuarea aproapelui. Și doar ei pot vindeca ciuma asta care distruge spirite și sapă gropi. Încerc să mă văd în oglinzile de jur împrejur și nu spun că-mi place. Dar prefer să cresc eu decât să mă crească alții. Dragii mei, nu închideți ochii când vedeți o oglindă!

0 comentariu
4 FacebookTwitterPinterestEmail