Cine ți-a spus că esti urâtă?

de Dana Chera
Cine ți-a spus că esti urâtă?

Mă uit la oameni. Mă surprind de- o vreme căutând pe fețele femeilor care- mi ies în cale jurnalul durerilor lor. E un exercițiu greu dar interesant să înțelegi care sunt și de unde vin urmele suferințelor. O vreme am crezut că moda asta a chirurgiei plastice va trece. Și că menirea bisturiului e va fi doar aceea de a prelungi viata artistică a unor doamne vânate de fotografi. M-am înselat amarnic. Azi, doar femeile sărace lipite nu- și taie corpul ca să-l întindă. În rest, dacă nu ești taiată, botoxată, siliconată… nu exiști. E o piață a buzelor. A sânilor. A liftingului de toate tipurile. Cine le spune acestor femei că sunt ajustabile? Cine le spune că sunt urăte? Mă bătea gândul ca bărbații lor sunt niște grobieni. Că ei și numai ei pot da de înțeles în fel și chip că iubita lor e… veche, deci prăfuită. Sau nouă și mereu în competiție cu… o alta și mai nouă. Am greșit! Nu e despre bărbați. E despre femei. Ele- față în față cu ele. Ele sunt cele care se fac URÂTE! Care se desconsideră. Care se umilesc comparându-se cu semenele lor. Eventual, mai tinere. Sau mai stridente. Ce suferință să poarte cu ea o femeie așa încât să vrea să nu mai semene cu ea? Ce frustrări, ce neîmpliniri, ce dorințe? Mă sperie povestea pentru că îmi dau seama ce impact are ea asupra tinerelor mimetice. Care cred, evident, că industria botoxului e un „must”! Nici ele nu știu de ce! Și ajung ca la 20 de ani să fie… alte ființe. Susțin cu tărie că școala are un rol fundamental în a explica acestor copii că NIMENI nu se poate juca de-a impresarii cu darurile pe care le-a pus Dumnezeu în fiecare din ei. NIMENI. Nici măcar ei. Sluțirea e iremediabilă! E dureroasă. Și poate schimba fundamental sufletul! Urăte suntem doar dacă vrem să ne considerăm așa! Sau dacă dăm celor de lângă noi putere asupra noastră, lăsându-i să ne conducă viața și să ne abandoneze când nu mai avem nimic de… sluțit.

You may also like