CUM PUNEM ZIDURI

de Dana Chera
CUM PUNEM ZIDURI

Ploua rece, cu vânt destul de puternic. Era una din acele zile în care vrei să te ascuzi de lume și de tine. În orașe ca Piteștiul, oamenii, deși mulți, se cam știu după fețe. Sau cel puțin asta ți-e senzația. La câțiva pași de mine, un părinte… călugăr. Preoții mireni au pantofi mai buni și haine mai apretate. Au bărbile după revistă și întotdeauna o geantă din piele veritabilă. Au…. sigur în minte drumul… Părinții ajunși în oraș din mânăstiri par pierduți și ușor amețiți de vuietul străzilor.

Trecem unul pe làngă altul, fără să ne uităm de aproape în ochi. În câteva secunde simt cum mă prinde cineva de mână. „STAȚI! VREAU SĂ VĂ ÎNTREB CEVA!”. Era părintele. „AUZIȚI, MEDIA ASTA E CINSTITĂ? E CORECTĂ?”. Mi-a căzut gluga de pe cap și, față în față cu preotul, am încercat o revoltă pentru întrebare și una pentru ceața care se lăsase brusc peste inteligența mea emoțională. Am bălbâit ceva de genul: „E cum suntem toți, părinte!”. In mintea mea au venit brusc mașina Patriarhului, slujbele fără har, banii pentru locul de veci, călugării gay și toate cele rele din lumea asta bisericească. Călugărul s-a uitat la mine cu ochii senini și plini de bunătate: MĂ GÂNDEAM EU CĂ E CEVA CU EA (n.r. cu media)! Ce nume de botez aveți?” Blocată în răspunsul jenant pe care tocmai îl dădusem am mormăit rușinată: „Dana Cătălina”. „SĂ VĂ APERE DUMNEZEU!” . A făcut o cruce pe creștetul meu și a plecat.

Șabloanele care ne scot „onorabil” din colțurile în care ne trimite viața ne țin, de fapt, în loc. Ca oameni, ca spirite. Mai bine tăceam. Mai bine îi spunem să se informeze din mai multe surse. Mai bine îi spuneam că sunt prea slabă ca să rostesc răspunsul pe care îl știu! Da. Mai bine îi spuneam asta: sunt prea slabă să vă spun sincer ce cred!

Presa nu e ca societatea! Presa a făcut ca societatea să arate așa! Da.

You may also like

%d blogeri au apreciat: