Aud cuvântul depresie des. Când aproape, când departe. Oamenii se agață de concept ca sa strige, de fapt, că nu mai pot suporta. Ce? Orice! Vârsta, greutatea, relația cu ai lor, trecerea timpului, lipsa banilor, prietenii fățarnici, presiunea jobului, lipsa jobului, șefii, amantele, neputința de a face copii, bolile, statul, țara, lipsa de validare socială, concurența… și, până mâine… toate celelalte. Dragii mei, observați, ca și mine, că din ce în ce mai multă lume cunoscută se confesează, în podcasturi cu vizibilitate, că trece sau a trecut prin depresie. Și, ca o menire socială, toți cei care vorbesc despre suferința lor spun: mergeți la psiholog! Nu stați acasă că lucrurile o pot lua razna de tot. Adică, altfel spus, vă jucați foarte aproape de moarte. Și, ca un făcut, toți cei care aleg spovedania publică sunt percepuți ca oameni puternici, care nu mor de foame, cu multe cunoștințe și o căruță de fani.
Mă cutremur. Mă trec transpirațiile când aud sau citesc asta. Și mă întreb: unde începe? Când începe suferința asta?
Un singur om a reușit să -mi deseneze tabloul… băbește. Doctorul Cristian Răchitan, unul dintre cei mai buni diagnosticieni din lume. Invitat în emisiunea Tainele Minții, celebrul doctor mi-a dat cheia pentru ușa grea care ne blochează viața. CHEIA PENTRU A SCĂPA DE BOALA SECOLULUI.
Mărturisesc: am amuțit când am auzit. E atât de șocant de simplu: SĂ STAI ÎN ADEVĂR! ORICE AR ÎNSEMNA ASTA!
Și dacă o să spuneți: ce???
O să vă întreb de câte ori ați mințit azi, de câte ori v-ați mințit azi? De când vă mințiți?
Luați-vă timp, cum mi-am luat și eu, ca să pătrundeți greutatea fabuloasă a acestei chei!
Nu ne mai aparținem! E un adevăr crud! Suntem ca niște petale de magnolie când vine vântul iernii peste primăvară! Ne lăsam duși! De mână, de nas, de adevărul altora, nu al nostru.
Pozăm în oameni liberi pănă când murim de supradoză de minciună.
Să spui: nu mai pot, când nu mai poți, nu mai vreau, când nu mai vrei, îmi place, când iți place, nu cred, când nu crezi. Să-ți spui! Să spui! Să nu spui, să nu faci pe dos de cum simți. Să nu minți!
Nu sunt specialist în medicină. Și, pentru cei ca mine, doctorul Răchitan a explicat așa: minciuna zdruncină tot ce e pe dinăuntrul nostru. Schimbă chimia organelor! Totul se schimonosește. Pentru că noi știm că mințim și deci intrăm în luptă cu NOI. Ne autodistrugem.
E greu să stai în adevăr când minciuna te face… popular, îți dă liniște, îți umple conturile, îți adapă relațiile, îți hrănește vanitatea, îți scapă pielea.
Așa cum e greu să rămâi fără gânduri. Așa cum sunt grele toate cele care te întorc cu fața la tine!
Dar dacă asta e cheia?! Asta e! Încercati-o! Cât puteți. Cu pași mici.
Evident, să cerem ajutor când nu mai știm calea.
Dar dacă o știm?! Dacă e în noi!?
Cam așa….
