Joi seara. In fiecare saptamana. 8 spre 9 ani. Antrenament cu o mana de copii mici, intr -o sala de sport din Pitesti. Sensei Serban Valeca venea, de oriunde era…senator, deputat, ministru, ca sa-i invete karate. Neconditionat. Si fiecare ora era un ritual. Si fiecare cuvant, rostit ca si cum in fata lui se afla un amfiteatru. Si fiecare miscare, o fotografie a clipei. ” Mama, a murit Sensei!” . Vorbele acestea, spuse cu panica si inghitite de un sir nesfarsit de lacrimi, o sa -mi rasune mult in urechi. Pierderea unui mentor adevarat este ce poate fi mai greu pentru sufletul unui adolescent. Sensei Serban Valeca a construit in copii imaginea omului tare ca piatra, serios, doxa de carte, impunator si, paradoxal pentru lumea aceasta, extrem de modest.
Si aceasta imagine n-are cum se stearga vreodata! Sensei Valeca sa fie sigur de asta acolo unde l-a dus Dumnezeu si planurile Sale!
PS.
Oss, acesta a fost ultimul mesaj al lui Sensei la un sms de dor al unuia dintre copiii nostri.
”Osu” vine de la Oshi Shinobu = “a persevera în timp ce ești împins, imboldit”. A nu ceda! E salutul unui karateka. Are in el respect si indeamna la moralitate.