Dana Chera

Moartea. Am crezut o vreme ca moartea ne unește. Că atunci când mergem către groapă, atunci măcar,  cine nu ne-a înțeles…nu ne mai caută de greșeli. Se oprește. Dintr-un soi de conștientizare a morții sale, gândeam.  Adică se vede câteva clipe în locul nostru și parcă jinduiește după propria liniște. Am crezut prost! Lumea stă cu bolovanii lângă sicriu. Iî ascunde în gențile scumpe sau ieftine. Gata să îi scoată și să spargă cu ei fața mortului într-un ultim gest pământean. Când? Când ai lui îl jelesc aplecați de suferință. Dincolo, o să-i repare Dumnezeu figura. Dacă merită. Aici, LUMEA ȘTIE MAI BINE CE TREBUIE FĂCUT.

Am urmărit, ca tot omul, scandalul vedetelor acuzate că și-au luat bani să declare virusarea. N-am auzit o aberație mai mare! Așa, și?! Nu mă mai spăl pe mâini? Nu mă mai gândesc la ai mei? Arunc măștile? Fac revoluție în fața clubului să se  deschidă? Mă îngrămădesc? Mă fâțâi în vacanțe de criză? Eu nu pot pricepe de ce oamenii consumă energie pentru a desluși ceva împosibil de clarificat și nu dau doi bani pe viața lor și a celorlalți. Negarea unei situații care a blocat lumea, imposibil de gândit măcar acum jumătate de an,  lezează inteligența si buna creștere, în cele din urmă. Bucăți de adevăruri si minciuni grosolane, amestecate într-un bol al manipulării. Asta  mâncăm de când ne știm ca oameni. Și continuăm să înfulecăm și când riscul de a muri din cauza asta e uriaș. Nu pot rezona cu ideea de vedetă bolnavă. Nu pot! Pentru mine contează OMUL! UN OM SUFERĂ! LA ASTA VIBREZ! Mi-e milă! Compasiunea nu are grad de comparație! E sau nu e! Așa că fustele puse în cap când omul SUFERĂ  arată nivelul de educație și foamea de bani!

Știti, dragii mei, din păcate, vedem urâțenia oamenilor prost crescuți doar atunci când ne e greu. Devine împovărătoare! Dar am tolerat-o când ne era bine! Și ea e acum vecina noastră cu toate drepturile din lume! Fosa ei pute?! Asta e!

Jandarmi care trag de un tânăr rebel, cu masca sub nas. Ziariști care văd că și masca unuia dintre jandarmii implicați în altercație… e… sub nas. Vai, vai, ce autorități impertinente! Ce oameni fără scrupule! Ce de violență! Vai, vai!

Niciodată tabloul nu e complet! Niciodată! Mereu lipsește INFORMAȚIA CHEIE! CINE? CE? UNDE? CÂND? CUM? La astea suntem specialiști. DE CE- ul… lipsește. Mereu! E ca și cum un doctor tratează simptomele, dar refuză în draci să ajungă la cauză! Cauza, dragii mei, este CHEIA. Că și eu, cu masca sub nas și ridicată de băieți, aș întreba: bă, dar pe ăia nu-i văzurăți???? Îi dau oamenii ăștia la știri! Pe ei nu-i săltați politicos să-i trimiteți să schimbe scutece la terapie intensivă intubaților???? Acum ceva vreme îmi permiteam să atrag atenția că parlamentarii care nu poartă măști sunt cel mai bun exemplu pentru românii care nu dau doi bani pe pandemia asta. Și, iată, că doar n-am descoperit apa caldă, așa e.

Întrebarea mea e: de ce unii sunt mai presus de lege și în pandemie? De ce oamenii legii nu sunt întrebați, fără să fie luați peste picior, cum naiba de sar 10 pe un inconștient, dar nu se duc să-i ridice de mânuțe pe cei care ne râd în nas, fără măști, în parlament, filmați? De ce? Aici, domnilor, se rupe vraja! Că nu mai pricepe nimeni nimic! Aici este prăpastia dintre noi și ei! Dintre cei care facem eforturi să respectăm legea, de cele mai multe ori aiuritoare, și cei care nu dau doi bani pe ea, bună de ar fi!

Puterea imaginii este uluitoare. Puține sunt cele care pot zdruncina conștiințele așa de puternic. Atât de simplu, direct, clar. Ieri așteptam la semafor un verde care se lăsa greu. Ce bine! În stânga mea, o familie cu 2 copii. Toți erau în mașină și… purtau măști. Se vedea că le era greu. Copiii chiar se scărpinau iritați. Cred că elasticul le înroșise urechile. În fața mea, pe trecerea de pietoni, un cuplu. O doamnă și un domn, pe la 70 de ani. Ea trăgea de mâna lui să se grăbească, el trăgea de un cărucior din care ieșeau câteva fire de ceapă verde. Amândoi, adusi de spate, transpirati, purtau măști. Unele largi și ponosite.Dar purtau măști. Mi-am zis: uite, oamenii! Fiecare încearcă, așa cum poate,să repecte legea. Să se protejeze. Să protejeze! Seara, la știri, imagini din parlamentul României. Spațiu închis. Niște bărbați, nas în nas, râdeau. Se atingeau complice și… făceau, importanți, legi pentru noi. Adică se bucurau că au modificat o lege pe care tot ei o dăduseră. Acum, așa se potrivește. Să fie modificată. Unii cu măști, cei mai mulți… fără. Mi-au venit în minte imaginile de la prânz. Și mi s-a făcut frică și revoltă. Și lehamite. Cum vor rămâne acești domni parlamentari, care se cred stăpânii lumii, în cărțile de istorie!? Cum să fie respectați pentru ceea ce sunt?! Declarațiile politice nu se fac așa! Pentru așa ceva nu există imunitate! Pentru sfidarea legii există pedepse! Concrete! Fix în legile pe care ei le dau și pe care le flutură când le vin bine la calcule!

Aici și acum nu mai e despre partide, despre baroni, despre corupti, despre privatizări. E despre niste principii de viață, puține, pe care le ai sau nu le ai. Intotdeauna am pledat pentru importanța Parlamentului, ca for legislativ! Am strâns din dinți și am acceptat, în numele democrației, că niște personaje puțin spus dubioase au în pix legile după care mă ghidez. E o limită în toate. Sfidarea legilor în casa în care se fac legile este extrem de periculoasă. Puterea exemplului rău se împrăștie în societate cu viteza unui virus pandemic. Eu întreb: de la cine vor domnii ăștia voturi? Care le e publicul țintă pe care încercă nonșalant, ca niște băieți de cartier, să-l cucerească? Ce profil are?! Eu nu mă regăsesc! Eu n-o să-i votez niciodată!

Cred că în viața asta îl atingem prea rar pe Dumnezeu fără să-i cerem ceva. Dar atunci când Îl atingem fără să cerem suntem parte din miracole. Adevărata revelație a acestui fapt o avem cred doar atunci când murim. Probabil, aproape de moment, ne dorim să nu-i fi cerut niciodată nimic. Dintr-o omenească dorință de a afla CUM AR FI FOST VIATA NOASTRĂ fără să tot vrem de la ea! Viața noastră miraculoasă!