Dana Chera
  • Prima pagină
  • Minutul de aur
  • Oameni frumoși
  • RO MÂNIE
  • Iubește și fă ce vrei
  • Ia povestea!
  • Crezi ce vezi
Dana Chera

www.danachera.ro

  • Prima pagină
  • Minutul de aur
  • Oameni frumoși
  • RO MÂNIE
  • Iubește și fă ce vrei
  • Ia povestea!
  • Crezi ce vezi
Rubrica:

Iubește și fă ce vrei

Ești!
Iubește și fă ce vrei

Ești!

de Dana Chera 8 martie 2023

Azi m-am gândit la ea. La femeia care și-a pierdut copiii sau care s-a înstrăinat de ei. La cea care a vrut copii și n-a fost să fie să-i aibă. La cea care nu mai știe ce să pună pe masă. La cea care trăiește groaza nopții lângă un bărbat urât. La cea care e călcată în picioare de suratele ei mai tinere. La cea care îmbracă hainele altora. La cea care nu ajunge niciodată la coafor. La cea care strânge după alții. La cea care ar fi vrut să facă școală și n-a putut. La cea care plănge pentru că nimeni n-o strigă pe numele mic. La cea care care și-a pierdut puterea. La cea căreia i-a căzut părul. La cea care își plânge morții. La cea care împarte bucata ei de sărăcie cu semenii. La cea pe care n-o mai vede nimeni. Căreia nimeni nu-i dă flori. Căreia nimeni nu-i spune cât de frumoasă și prețioasă e! Pentru care nimeni nu are niciun cuvânt de bine!

Te văd, femeie! Si pentru mine contezi! La mulți ani!

8 martie 2023 0 comentariu
1 FacebookTwitterPinterestEmail
Claude Monet
sursa: graiul.ro
Iubește și fă ce vrei

Un alt fel de molimă

de Dana Chera 23 aprilie 2020

Mama și tata? Doi slujbași. Se aud ciorovăindu-se pe hol că nu știu care dintre ei a uitat să plătească factura la curent. Se aud, adică îi aud când n-am căștile pe urechi. Mama și tata? Au carduri cu care achită comenzile mele, rar la reduceri, căci n -o să mă îmbrac cu haine de 2 lei ca profa de română. Mama și tata? Bătrâni și demodați. Le-am spus că n-au ce căuta la școală fără să mă anunțe. N-am chef să râdă colegii de freza maică-mii și de cravatele stupide ale lui taică-meu. Mama și tata? Vor să mă pupe de noapte bună și acum, la 15 ani. Doamne ferește! Imi țin ușa încuiată ca să n-am vreo surpriză! Mama și tata? Vorbesc despre mine cu alții ca ei. Zic că nu știu unde au greșit! Așa e! Nu înțeleg nimic din ce le spun! Mama și tata? Umblă ca niște fantome printre ale mele: strâng sticle de bere infundate cu mucuri de țigară, ambalaje de prezervative, chiloți împinși sub pat, praful de pe cărți și șterg cu spirt tastatura plină de resturi de mâncare și picături de fond de ten. Mama și tata? Abia aștept să scap de ei! Să plec de-acasă și ei să sară cu banii, dar de la distanță! Mama și tata? Ne fe ri ciți! Cine i-a pus să facă plozi? Eu n-o să fac! Doar n-am innebunit! Mama și tata? A, încă trăiesc! Când or muri, o să iau eu casa! Și inelul de la ruși al maică-mii. Că doar n -o s-o îngrop cu el!

Așa gândea la 16 ani. Acum are 54 și o fata de 15, făcută din dragoste când nu mai avea nicio speranță la fericire. Ieri, copilul a venit la ea și i-a spus că are de făcut o compunere despre părinți. Femeia s-a uitat în jos, unde ochii i-au căzut pe inelul de la ruși al mamei sale , și în sus, unde i-a căutat pe ai ei să le ceară iertare. Nu i-a văzut. Mama și tata? Când vrea, Dumnezeu poate să ridice din umeri!

23 aprilie 2020 0 comentariu
19 FacebookTwitterPinterestEmail
lectia-rabdarii
Iubește și fă ce vrei

Lecția răbdării

de Dana Chera 3 decembrie 2019

Azi am fost la un spectacol divin. Numai Dumnezeu putea să-l pună în scenă așa. Un porumbel încerca să ajungă la iubita lui. Asta e…speculația mea! Ea era câteva crenguțe mai sus, în pomul sărăcit de verde. Mi-am zis: hai, zboară la ea că pleacă! E clar că acolo vrei să ajungi! Și porumbelul a început să sară din crenguță în crenguță. Nu cum mă așteptam eu: direct spre ea. Nu. În cerc. Înconjura vișinul urcând. Încet. Cu răbdare. Trăind fiecare clipă cu încrederea că face exact ce trebuie și asumându-și, probabil, că e posibil ca dansul său să fie degeaba, în cele din urmă. Scena m-a impresionat. Păstrând proporțiile, în lumea noastră…evoluată, nimeni nu mai are răbdare să…nimic. Să mănânce. Să spere. Să aștepte. Să nu riposteze. Să iubească. Să înțeleagă. Să trăiască azi- ul fiecărei zile. Cu încrederea că face fix ce trebuie, dacă face fix ce simte. Și ce simte nu slujește răului.

3 decembrie 2019 0 comentariu
20 FacebookTwitterPinterestEmail
muncitori-la-amintiri
Iubește și fă ce vrei

Muncitori la amintiri

de Dana Chera 28 noiembrie 2019

De ce oamenii își pierd vremea cu lucruri care nu le folosesc după moarte? Vorba este a lui Marin Sorescu. Am întâlnit cândva, în cimitirul bunicilor mei de la Campulung, o doamnă pe care anii o aplecaseră de spate, la propriu. M-a secerat felul în care jelea aplecată și nemișcată lângă o cruce. A soțului său, aveam să aflu. Nu înțelegeam ce vorbea, aș fi vrut, dsr parcă mi-era rușine să descos. Era clar o poveste. Din acelea care se sfârșesc, îmi spuneam, atunci când oamenii iși cunosc sufletul fără haine și au mai multă nevoie unul de altul. Mi -au trecut prin minte tot felul de gânduri și o întrebare pentru Dumnezeu: el, omul pe care ea îl jelește, o vede? O aude? O simte? Îi este dor de ea? Am plecat pe poteca îngustă, care duce la ai mei, să aprind o lumânare. La întoarcere, în poarta bisericii, doamna în negru aștepta. Mă aștepta. Mi-a spus că are mereu în geantă câte un pachet de biscuiți să dea de pomană cui i se arată în cimitir. Fără s-o întreb, mi-a spus că vine des la soțul ei. Vine să-i spună de toate. Vine de dor. Îl pierduse cu douazeci si ceva de ani în urmă! Douăzeci de ani! Am zâmbit. Eram fericită pentru ea. Și pentru el. Lumea de Apoi sigur există. Dumnezeu trebuie să-i adune cumva la un loc, din nou, pe oamenii frumoși. De fapt, ca să mă întorc la ce spunea Marin Sorescu, amintirea oamenilor despre noi e cam tot ce lăsăm în urmă. Felul în care atingem sufletul celorlalți. Dar ne gândim rar la asta. Pentru că muncim rar la amintiri.

28 noiembrie 2019 0 comentariu
16 FacebookTwitterPinterestEmail
Cine ți-a spus că esti urâtă?
Iubește și fă ce vrei

Cine ți-a spus că esti urâtă?

de Dana Chera 6 noiembrie 2019

Mă uit la oameni. Mă surprind de- o vreme căutând pe fețele femeilor care- mi ies în cale jurnalul durerilor lor. E un exercițiu greu dar interesant să înțelegi care sunt și de unde vin urmele suferințelor. O vreme am crezut că moda asta a chirurgiei plastice va trece. Și că menirea bisturiului e va fi doar aceea de a prelungi viata artistică a unor doamne vânate de fotografi. M-am înselat amarnic. Azi, doar femeile sărace lipite nu- și taie corpul ca să-l întindă. În rest, dacă nu ești taiată, botoxată, siliconată… nu exiști. E o piață a buzelor. A sânilor. A liftingului de toate tipurile. Cine le spune acestor femei că sunt ajustabile? Cine le spune că sunt urăte? Mă bătea gândul ca bărbații lor sunt niște grobieni. Că ei și numai ei pot da de înțeles în fel și chip că iubita lor e… veche, deci prăfuită. Sau nouă și mereu în competiție cu… o alta și mai nouă. Am greșit! Nu e despre bărbați. E despre femei. Ele- față în față cu ele. Ele sunt cele care se fac URÂTE! Care se desconsideră. Care se umilesc comparându-se cu semenele lor. Eventual, mai tinere. Sau mai stridente. Ce suferință să poarte cu ea o femeie așa încât să vrea să nu mai semene cu ea? Ce frustrări, ce neîmpliniri, ce dorințe? Mă sperie povestea pentru că îmi dau seama ce impact are ea asupra tinerelor mimetice. Care cred, evident, că industria botoxului e un „must”! Nici ele nu știu de ce! Și ajung ca la 20 de ani să fie… alte ființe. Susțin cu tărie că școala are un rol fundamental în a explica acestor copii că NIMENI nu se poate juca de-a impresarii cu darurile pe care le-a pus Dumnezeu în fiecare din ei. NIMENI. Nici măcar ei. Sluțirea e iremediabilă! E dureroasă. Și poate schimba fundamental sufletul! Urăte suntem doar dacă vrem să ne considerăm așa! Sau dacă dăm celor de lângă noi putere asupra noastră, lăsându-i să ne conducă viața și să ne abandoneze când nu mai avem nimic de… sluțit.

6 noiembrie 2019 0 comentariu
23 FacebookTwitterPinterestEmail
Greul cel mai greu
Iubește și fă ce vrei

Greul cel mai greu

de Dana Chera 30 octombrie 2019

Mi-am propus într-o zi să nu mai judec. Nu să-mi pierd mintea, ci să nu-mi mai OMOR sufletul cu păreri despre ce fac cei de jur împrejurul meu. Si, mai ales, de ce fac cei din jurul meu ce fac. M-am aruncat în propria-mi promisiune fără să mă uit în oglindă. Căci, dacă m-aș fi uitat, aș fi vazut că, de cànd m-am aflat conșientă pe pământul ăsta, am judecat cum am respirat. Am bârfit, dacă sună mai apropiat de tine. Rar mi s-a întâmplat să spun: ce frumos, ce deșteaptă, ce bine, mai bine decât știu eu să fac. De cele mai multe ori: ce prost, aiurea, minte, n-o duce capul. Sau am arătat o milă care venea, de fapt, dintr-o frică a mea de a judeca mai puțin. O milă perversă. Cum ar fi putut să-mi fie ușor? Stau pe gânduri. De ce ne vine la îndemână să judecăm? De ce nu ne e greu să facem asta??? Căci e greu să analizezi rațiunea pentru care un om face sau spune într-un fel, fie și numai pentru că nu-i cunoști sufletul. Un posibil răspuns ar fi că îmbrăcăm niște haine care nu sunt ale noatre! Pentru a ne acoperi goliciunea. Ne e foame de duhovnici. De îndrumători. Toate sfaturile și pildele pe care nu le-am primit în viață, toate brațele care nu ne-au strâns sau scuturat, toate se transformă într-o foame de a fi noi „duhovnicii” celorlalți. Doar că oamenii fără de duhovnici nu pot fi sfătuitori. Pentru că ei înșiși sunt în suferință. Ei se caută pe ei. Ei rătăcesc. Când ne vine să judecăm să ne rugăm mai degrabă. Să găsim îndrumare pentru neputințele noastre. Să acceptăm să fim scuturați pentru ele. Așa încerc eu să mă vindec de boala asta. O boală foarte grea! Nu?

30 octombrie 2019 0 comentariu
21 FacebookTwitterPinterestEmail

Despre mine

Despre mine

Dana Chera

Prețuiesc viața! Cu toate ale ei! Nu obosesc să țin ochii larg deschiși pentru că lumea asta ne merită înfometați de lumină. Poate reușim împreună să ținem zilele ce vin cât mai departe de întuneric. Dacă începem cu ce simțim, poate reușim și cu ce spunem și ce facem! Ochii mari, deci! Pornim!

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Postări recente

  • Tăietura de cuțit!

    29 februarie 2024
  • Oportuniștii

    7 noiembrie 2023
  • Vă aștept!

    20 iunie 2023
  • ACUM E MOMENTUL!

    23 mai 2023
  • Iohannis bagă în grevă România educată

    17 mai 2023

Categorii

  • Crezi ce vezi (2)
  • Ia povestea! (7)
  • Iubește și fă ce vrei (6)
  • Minutul de aur (94)
  • Oameni frumoși (5)
  • RO MÂNIE (7)

Despre mine

banner
Pretuiesc viata! Cu toate ale ei! Nu obosesc sa tin ochii larg deschisi pentru ca lumea asta ne merita infometati de lumina. Poate reusim impreuna sa tinem zilele ce vin cat mai departe de intuneric. Daca incepem cu ce simtim, poate reusim si cu ce spunem si ce facem! Ochii mari, deci! Pornim!

Postări populare

  • 1

    Pentru cei 15 ani

    20 februarie 2020
  • 2

    ACUM E MOMENTUL!

    23 mai 2023
  • 3

    Iohannis bagă în grevă România educată

    17 mai 2023
  • Email

@2019 Dana Chera. Toate drepturile rezervate.


Înapoi sus
Pentru a personaliza și îmbunătăți experiența dumneavoastră pe danachera.ro utilizăm fișiere de tip cookie. Prin continuarea navigării pe site sau prin apăsarea butonului „Am înțeles”, sunteți de acord cu stocarea cookie-urilor primare și terțe.
Mai multe informații găsiți în secțiunea Politica de Confidențialitate
Am înțelesNuPolitica de cookie-uri
Înlătură cookie-uri