Va multumesc pentru clipele in care ati fi putut fi rai dar ati ales sa fiti buni, pentru clipele in care v-a fost frica dar ati ales sa fiti curajosi, pentru cele in care ati fost umiliti dar v-ati indreptat de spate si ati privit cerul, pentru cele in care n-ati fost iubiti si v-ati deschis inima, pentru clipele in care ati ramas singuri si nu ati disperat, pentru cele in care v-a fost frig si ati dat haina de pe voi celui cariua ii era mai frig decat voua. Va multumesc pentru oamenii care ati ramas intr-un an si o lume intoarse pe dos. Si daca voi credeti ca nu ne cunoastem pentru asa o urare: va multumesc pentru ca mi-ati dat voie sa facem cunostinta. Fara de voi, frumosilor de oameni, nu se poate! La multi ani!
Minutul de aur
Bunicul din partea tatălui meu a fost sanitar pe front. Mi-a povestit cum, stând îmbrăcați cu săptămânile în aceleași haine, la cutele uniformei se strangeau păduchii. Cu zecile. „Ne scuturam ca de praf de ei”, îmi zicea senin, cu ochii lui mari, de un albastru șters. „Ți-era scârbă, tataie?”, se strâmba copilul de mine. „Ce-i aia scârbă, tată?!”, răspundea cu zâmbet în colțul gurii lăsate, scurtând timpul și mulțumind pentru viața ce-o trăise. Stropit de sângele camarazilor lui și ud până la piele de lacrimile celor fără de mâini și picioare, departe de casa și de liniște, bunicului meu nu i-a venit lehamitea! N-a avut gând să fugă sau, dacă l-a avut, mie nu mi l-a spus niciodată! Căci fuga din gând nu s-a pupat niciodată cu fuga din fapte! Căci faptele țin oamenii uniți în bucurie sau în suferință.
Aproape 70 la sută dintre românii cu drept de vot n-au mers ieri să voteze. Analiștii mângâie poporul: oamenilor le e lehamite de clasa politică!
Nu înțeleg și nu vreau să par deșteaptă dacă nu îmi iese. E drept că votul nu e obligatoriu, e drept că de viata comunității se ocupă doar cei interesați de comunitate, e drept că politicienii ultimilor 30 de ani au stors țara de resurse si speranță. Dar DEMOCRAȚIA NU E DESPRE POLITICIENI ȘI NICI DESPRE LEHAMITE. E DESPRE NOI ȘI SUFERINȚELE CELOR CARE NU ȘI-AU PERMIS LEHAMITEA!
Oameni buni, tot răul are un rău mai mic. Daca nu poate fi foarte bine, măcar să nu fie foarte rău.
Stând acasă în ziua votului, lăsăm țara asta… pe mâna cui o vrea! Un fel de… să se aleagă praful! Și praful se va alege de ea! La sânul analiștilor care ne mângâie pe cap COMPLICE, o să mai putem sta o vreme. Până ce, bătrâni și săraci, vom întinde mâna după un pahar cu apă. Și, ce să vezi, nu se va găsi nimeni să ne atingă. Și viitorului ii va fi lehamite de noi!
Aș vrea să aflati ce intrebari macină sufletele copiilor lăsați de părinți într-un centru de plasament sau găzduiți acolo pentru ca nu au pe nimeni.
Cititi-le!
Răspundeți, dacă puteți , la ele!
Citiți-le copiilor dumneavoastră!
E, dacă vreți, o confruntare cu o realitate de o profunzime aparte. Confruntați-va cu durerea adevarata, ca sa știți sa va evaluați corect propria durere!
Copiii sunt din Centrul de Plasament Valenii de Munte, Prahova.
GABRIELA, 13 ANI:
Cum pot să-l aduc pe tata înapoi?
Ce pot face ca mama sa fie mai fericita?
De ce unii copii rad de cei care au probleme
DANIELA , 15 ANI:
De ce profesorii fac diferențe între copiii instituționalizați și copiii din familii?
MIOARA, 18 ANI:
Cum sa reactionez când văd în jur oameni triști ?
Cine este mai potrivit să-mi dea sfaturi pentru viața viitoare?
De ce unii copii ajung dependenți de atenția celor mari?
Este educația importanta pentru fericire?
GABI, 14 ANI:
Ce pot sa fac ca mama sa ma viziteze mai des?
Cum pot s-o aduc pe bunica înapoi?
RODICA, 17 ANI:
Cum ar trebui sa avem grija de noi in perioadele grele din viata noastră?
Ce fraze ar trebui sa foloseasca un părinte atunci cand un copil greșește?
Cum sa ramai calm si sa nu apelezi la agresivitate de niciun fel în comunicarea cu copilul , de-a lungul timpului si in toate situatiile de tensiune?
Care sunt sfaturile pentru a rămâne mereu pozitivi?
ANA, 14 ANI:
De ce au ales fratii mei sa plece acasă?
De ce nu vine in vizita la mine mama?
DANIELA, 12 ANI:
De ce m-a abandonat mama ?
De ce nu vine in vizita?
Orice comentariu pe care l-as putea face e degeaba!
VA MULTUMESC CA ATI AVUT RABDARE SA LE CITITI! CEVA IMI SPUNE CA INTREBARILE ACESTOR COPII VOR MERGE CU DVS DE AICI INAINTE, FIE CA VRETI SAU NU SA LE UITATI! ASA SIMT….
MIRELA RETEGAN. Vine azi la Medika Special! E o bucurie mare pentru mine. Mirela este un om in care Dumnezeu a pus atata lumina ca unii dintre noi avem nevoie de ochelari de soare! Incet incet, trebuie sa ne obisnuim cu frumusetea neconditionata si cu dragostea de viata. De viata asta, asa cum e ea! Cu Mirela voi vorbi despre cele mai simple lucruri din lume: frica, joc, emotii, responsabilitate, minuni. Toate cele ce fac din noi si copiii nostri OAMENI MAI BUNI!
Astăzi, la Medika TV, de la 19 la 20!
Gata! Au trecut si alegerile! Vor veni altele sau nu! Vor veni! Noi? Credem ca ne-am imunizat indragostindu-ne de promisiuni si așteptăm, în țara in care nimeni nu vorbește cu nimeni și nimeni nu ascultă pe nimeni, să trecem de pandemie. Dragii mei, atât cât am putut simți din discuțiile cu medicii care ne-au trecut pragul la Medika special, situația este extrem de gravă. Putem să ne hăhăim, să ne costumăm, să ne dezbrăcăm( în curând, doamnele de la tv vor fi goale!)… Putem să contestăm cifre, autorități și politici. Putem să nu credem, ca să ne protejăm. Putem orice. Și… putem muri nebăgati in seamă! De asta a început să-mi fie mie teamă! De situația în care întinzi o mână să ceri ajutor și nimeni nu o prinde! Si, culmea, cu mâinile întinse, ne atingem unii pe alții.
Daca oamenii ar avea adevărata dimensiune a impactului pe care vorbele lor il au asupra celor despre care spun lucruri….eu zic că, o vreme îndelungată, gurile s-ar închide, ca în stare de urgență barurile. Și urechile s-ar astupa. Și mâinile s-ar împreuna a rugăciune de iertare! Așa cred! Mă gândesc la asta foarte des!
Am ținut să vă împărtășesc acest gând, înainte de a posta prima emisiune pe care am urnit-o la Medika, după doi ani și de stat departe de reflectoare. Doamne ajută pentru un început bun și curat! Vă mulțumesc pentru mesajele de încurajare. Contează enorm! Știți deja: pentru mine contați!
Așadar, dacă vrea Dumnezeu, pe 22 septembrie… ne vedem. Îmi doresc să mă lăsați să intru din nou în casele voastre. Ce pot promite? Onestitate și respect. Vouă și meseriei pe care o fac cu drag. Cu mare drag, de fapt;).
Mai e un pic! Și, da, am emoții. Parcă mai mari!:) Să ne vedem sănătoși! Pe curând: 22 septembrie, ora 19, la Medika tv.