Dana Chera
  • Prima pagină
  • Minutul de aur
  • Oameni frumoși
  • RO MÂNIE
  • Iubește și fă ce vrei
  • Ia povestea!
  • Crezi ce vezi
Dana Chera

www.danachera.ro

  • Prima pagină
  • Minutul de aur
  • Oameni frumoși
  • RO MÂNIE
  • Iubește și fă ce vrei
  • Ia povestea!
  • Crezi ce vezi
Rubrica:

Oameni frumoși

Mirela Retegan
Oameni frumoși

O oră cu Sisif!

de Dana Chera 26 noiembrie 2020

Plângi? Probabil, un miliard de oameni din multele miliarde plâng în același timp cu tine. Sigur, multi dintre ei din aceleasi motive. Cert, multi din motive mai grave, dacă vrem să fim sinceri cu noi.

Stim că așa e! Dar felul impersonal în care suferința ne înconjoară nu ne face bine. Vrem să vedem, să simțim și să punem mana, dacă se poate! Să nu fim singuri! In fapt, din greu și suferință ridicăm temple, revoluționăm lumea! Și, dacă vreun om pune pe masa noastră, dezbrăcat de prejudecăți, greul lui, ca să ne arate că nu suntem singuri, se intâmplă miracolele! Brusc, din energia slabă a sfârsitului de speranță se naște puterea de a merge mai departe. Greu cu greu, de mână, spre lumină.

Mirela Retegan, care este acum un imperiu si despre care mulți au scris sau au întrebat, e un om menit să pună greul lui garanție pentru a uni suflete care nu-și găsesc drumul. Copii… fără de dragostea mamei, mame… fără dragostea mamei, femei… fără dragostea bărbatului lor , bărbați… orbecăind neînțeleși. In fapt, lumea asta toată e despre noi și bucățica noastră de greu.

Despre a ne ridica!
Niște Sisifi cară în spate amintirile lor, dramele și minunile și tot transpiră aproape de noi, ca să ne dea curajul de a LĂSA JOS SACII! SACII NOȘTRI!
Și, dacă facem asta, vin lângă noi, blânzi, să NE ADUNE! Si să ne arate cât de frumos e fiecare în menirea lui, de la Dumnezeu.

Mirela Retegan e un Sisif rupt de spate, transpirat și bucuros cu lacrimi!

Am stat o oră de vorbă cu Sisif! O oră lungă… cât o viață! Mulțumesc, Mirela!

26 noiembrie 2020 0 comentariu
5 FacebookTwitterPinterestEmail
corina
Oameni frumoși

VOLUNTAR. ÎN LINIA ÎNTĂI!

de Dana Chera 10 mai 2020

Pentru mine este o binecuvântare să vă pot arăta oameni pe care să-i cunoașteți prin ochii și sentimentele mele. Uneori, eu însămi sunt bulversată de impactul pe care anume destine îl au asupra noastră, a tuturor. Iată un astfel de om. Iată o astfel de soartă. Corina Barbu. Directorul hotelului Zodiac din Constanța. Asistent universitar la Facultatea de Stiinte economice, Universitatea Ovidius.

În plină pandemie, Corina a făcut cerere să cazeze la ea în hotel medici. Adică… personal medical din linia întâi! Vestea m-a impresionat profund și am vrut cu tot sufletul s-o cunoașteți pe femeia aceasta minunată.

Iat-o!

— Corina, ce inseamnă pentru tine acasă?
— Acasa MEA e acolo unde sunt oamenii dragi mie.

— Cum s-a simțit pandemia la tine acasă?
— In seara cand ne-au suspendat activitatea, am plâns. In hohote. In genunchi. Nu am trăit sentimentul ală de frică, groază (nici nu știu cum să-l numesc) niciodată. Pur și simplu m-am simțit pierdută. Și acum când iți scriu am ochii plini de lacrimi. Practic, era ca și cum îmi scăpa viața printre degete. Ce fac angajații mei? Ce le spun? Ce fac? Ce facem? Zeci de întrebări fără niciun răspuns. Si totul venea după o perioada grea…decembrie, ianuarie, februarie…cand toate resursele erau terminate. Iar in familia noastră, ca în multe altele, planul B nu exista. Și, uite asa, am ajuns sa trăim cu toții din salariul meu de la universitate și cu ajutorul părintilor mei.

— In greul ăsta, ceva te -a împins spre un și mai greu! Ce resort te-a indemnat sa intri in linia intâi și să găzduiești la tine in hotel medici?
— Am auzit la Pro Tv: când facem bine, ne facem bine. Si mi-am spus: trebuie sa fac ceva și eu. Bani pentru sponsorizări nu sunt. Ce pot sa fac altceva? Si asta a fost. Asa am simtit. Mi-am asumat. Eu cu ei( n.r. medicii) . Toți angajatii erau în somaj tehnic, eu, in concediu fără plată ( pt ca aveam veniturile de la universitate). Am spălat, am călcat, am făcut curat. Din si cu tot sufletul!
Și, cel mai important: am fost ajutată cu masa personalului medical. Profesorii mei m-au ajutat cu bani. Finul meu, Doru, cu firma de catering. Le -a făcut mâncare. Produsele lactate au fost aduse săptamânal de la fabrica Elda…. si tot asa.
Ne-am unit si am facut ceva bun, nu?
Poate pare putin, dar atat am putut noi.

— Te intreb ce te au intrebat toți prietenii tăi: nu ti-a fost teamă să iei decizia asta?
— Nicio secundă. Mi-am zis ce-o fi, o fi. Cu Dumnezeu inainte!
Și a fost bine.

— Cum e acum o zi la Zodiac?
— Acum este liniste. A devenit o normalitate ciudată. Pentru cei de la UPU și SMURD , acum Zodiac înseamnă acasă. Și eu mă bucur că am reusit. Casa mea sa fie acasă pentru ei.

— Ce te-a impresionat la medicii din linia intai?
— Paradoxal, resemnarea și curajul! Și n-am să uit vreodată lacrimile din ochii lor când vorbeau cu familiile…

— Ce ai vrea să faci, dacă ai avea o putere neștiută de ceilalți?
— Mi-ar plăcea să pot să-i cobor pe oameni cu picioarele pe pământ :)))

— Viata tuturor e schimbată! Cum s-a schimbat a ta?
— Am o teamă pe care nu am avut-o nici cand plăteam lunar 1 mld rata la banca.
Sper ca va trece!

— Dacă ai fi prim ministru, ce ai face pentru oamenii ca voi, ale căror afaceri sunt in turism acum?
— I-aș scuti de taxe/impozite/plată utilitati pentru minimum 6 luni, aș da bani nerambursabili pentru susținerea afacerilor, aș plati integral sau parțial angajatii firmelor afectate.
Si aș avea, peste toate, un pic de compasiune. Este fundamental.

— Când o să dăm jos masca, ce se va vedea?
— O schimbare. Imi doresc să ne schimbăm. Să realizăm ce lecție importantă am primit si am trăit.

— Ai studenti. Le țiii seminarii. Cum se vede viitorul acestei natii?
— Încă mai există speranță. Incă mai putem schimba ceva. In aceasta perioada, așa cum eu prin ei mi-am găsit puterea și încrederea că va fi bine, asa putem face cu toții.

……………
Pe Corina și Nicu Barbu i-am cunoscut acum 10 ani. Cu scepticismul celui care era convins că oamenii de afaceri văd doar bani. Când am intrat in hotelul lor, toate prejudecățile mele au fost spulberate. A fost prima dată când am văzut cum acești oameni făceau pentru niște străini călători ce obișnuim să facem pentru ai noștri de acasă. Tot. Căldura și respectul lor mi s-au lipit de suflet. Si, iată, cum era firesc, timpul a confirmat: cei care sunt OAMENI ADEVĂRAȚI în timp de pace devin ÎNGERi pentru semenii lor, în vreme de război.

Această postare e felul meu de a le mulțumi că există!

10 mai 2020 0 comentariu
11 FacebookTwitterPinterestEmail
profesorilor-mei
Oameni frumoși

Profesorilor mei

de Dana Chera 23 ianuarie 2020

Vouă, celor care ați pus de jur împrejurul meu oglinzi! Ca să cresc uitându-mă la mine! Și să -mi văd greșelile oricât de dureros e uneori să le vezi! Vouă, celor care mi-ați luat din ochi aroganța și șmecheria. Când încă ele n-apucaseră să mănânce din mine. Vouă, celor care mi-ați pus pe uniformă emblemă cu școala mea, ca să știu unde merg și de unde vin. Vouă, celor care m-ați scos în careu să cânt imnul țării mele, indiferent de regim. Vouă, celor prin fața cărora nu-mi permiteam să trec și care mereu răspundeați la „Bună ziua!”. Vouă, celor care v-a fost de ajuns titlul de profesor deși valorați doctorate! Vouă, celor care ați avut curaj să vă asumați menirea mea. Vouă, celor ce niciodată n-ați cerut nimic nimănui și pentru care un „Mulțumesc!” din suflet a fost TOT. Vouă, minunaților! De v-ați strânge toți la un loc și de v-ar cunoaște toată lumea! Ce lume ar fi! Ce școală! Lipsiți generației copiilor mei și părinților de azi! Lipsiți colegilor dvs mai tineri care nu au de la cine să învețe RESPECTUL PENTRU NOBILA MESERIE DE DASCĂL! Lipsiți viitorului nostru!

23 ianuarie 2020 0 comentariu
27 FacebookTwitterPinterestEmail
Ana Ciomîzgă-Dascălu
Ana Ciomîzgă-Dascălu
Ana Ciomîzgă-Dascălu
Oameni frumoși

CÂND DĂ DUMNEZEU MÂINI INIMII. ANA CIOMÂZGĂ DASCĂLU

de Dana Chera 8 decembrie 2019

1. Cine ești tu Ana?

Cred că sunt suma tuturor alegerilor pe care le-am făcut vreodată.

De asemenea, sunt o înșiruire de trăsături cu care am venit pe lume – calități și mai ales defecte. Nu sunt punctuală aproape niciodată (timplul pentru mine este mult mai relativ decât pentru alții). Sunt perfecționistă și puțin obsedată de control, adică cicălitoare și aproape veșnic nemulțumită. Dar peste toate, sunt un om bun, perfect incapabil să invidieze și să facă lucrurile în doru’ lelii.

Nicidecum în ultimul rând, mă definește ceea ce fac. Sunt printre aceia foarte puțini, și extrem de binecuvântați, pentru care meseria este cea mai mare pasiune. Iubesc nespus ceea ce fac, adică arhitectura. Mereu spun, tuturor, că am cea mai frumoasă meserie de pe planetă: visele mele devin realitate… pe banii altora 🙂 și îmi dă ocazia să-mi pun o amprentă mică asupra lumii, s-o fac, dacă nu mai bună, măcar mai frumoasă. Fără să aleg neaparat, m-am îndreptat către proiecte de amenajare interioară, ceea ce îmi satisface, nesperat, două nevoi majore: nevoia de schimbare (am, de la o lună la alta, mereu, un proiect nou) și nevoia de a comunica și de a lucra în mod direct cu oamenii.

2. De unde vine frumosul care îți iese din mâini?

Tot ceea ce fac, simt că vine dintr-un grăunte cu care m-am născut. Eu așa am venit aici – echipată și însetată mereu să caut frumosul.

Punctul de plecare, originea, este de dincolo de mine, mai presus de mine, însă drumul pe care l-am urmat, care m-a adus unde sunt azi, li se datorează părinților mei care m-au susținut și m-au îndrumat, de devreme, către o școală cu profil vocațional, profesorilor pe care i-am avut, atât în anii de liceu, cât și în facultate. De la toți am învățat câte ceva. Chiar și de la colegi, de la prieteni, de la oamenii din jurul meu.

Caut și mă hrănesc cu frumosul pe care îl găsesc în oameni, și fac tot ce pot eu mai bine să dau măcar puțin înapoi. De altfel, așa s-a născut și cel mai nou proiect al meu, Ardmolcom, unde fac lumânări de nuntă puțin altfel, reinterpretate prin ochii și mâinile unui arhitect. Acesta n-ar fi fost posibil niciodată fără bucuria oamenilor pentru care am făcut, mai mult din întâmplare, primele lumânări. Bucuria lor mi-a deschis ochii către nevoia de a face lucrurile puțin diferit, pentru a bucura și mai mulți oameni.

3. Daca am mărita țara asta cu un viitor mai bun, ce mărturii ai face?

Cred ca țara aceasta trebuie, mai întâi, divorțată 🙂 Dar dacă și-ar găsi un viitor mai bun, cred că mărturiile ar avea bucăți de file rupte din cărțile de istorie – cele adevărate! Căci nu poți porni la drum spre un viitor mai bun decât cunoscând măcar o fărâmă din trecut. Le-aș stropi cu aur lichid, simbolizând jertfa. Adică, atât sacrificiu, cât și belșug – tot sângele vărsat, până de curând, pentru libertate, și bogăția uriașă a acestui pământ. Ca decor aș folosi o floare de colț (de cultură!) să simbolizeze perseverența – care ne-a caracterizat până acum, și curajul – care ar trebui să ne caracterizeze măcar de acum mai departe.

Puteți admira și cumpăra produse semnate Ana Ciomîzgă-Dascălu pe pagina magazinului Ardmolcom.

8 decembrie 2019 0 comentariu
8 FacebookTwitterPinterestEmail
ilie-serbanescu-1
Oameni frumoși

ILIE ȘERBĂNESCU. FRUMUSEȚEA RARĂ A OMULUI SCLIPITOR LA MINTE ȘI BUN LA SUFLET

de Dana Chera 4 decembrie 2019
  • ROMANIA ESTE EXTREM DE PRETIOASA
  • MERG LA DUMNEZEU CU INIMA IMPACATA: MI-AM FACUT DATORIA FATA DE POPORUL MEU
  • VIN VREMURI GRELE!

— Dle profesor, ce are Romania cel mai de pret?

— Eu cred ca tara in sine! Este extrem de frumoasa si de pretioasa. Problema e ca e prost administrata. Si se pare ca merge din ce in ce mai rau. Am crezut ca apogeul proastei administrari a fost atins in perioada comunista. Ca nu se poate mai rau de atat.  Vremurile mi-au aratat ca se poate.  In momentul in care pierzi DECIZIA rezultatele sunt distrugatoare.

— Ce a pierdut tara asta cel mai de pret?

— Revin si spun: DECIZIA.   Lasi resursele tale pe mana altora, esti o colonie.  Forme ale dependentei fata de altii am cunoscut mereu, de cand s-au creat Tarile Romane.  Acum vedem o forma moderna a acestui tip de dependenta.  Nu pot sa spun ca acest colonialism este o forma  a capitalismului.  Si comunismul a incercat sa-l practice. Dar in capitalism s-a atins apogeul.
Romania este o tara administrata INTEGRAL de afara. Noi nu avem un cuvant de spus nici inauntru, nici afara.

— Ce vis frumos aveati acum 60 de ani? Cum arata el acum?

— Acum 60 de ani… e mult de atunci.  Chiar vreau sa-mi amintesc! Acum 60 de ani aveam 18 ani.  Cei mai frumosi ani, tumultuosi.  Eu, totusi, nu-mi amintesc sa fi avut vreun vis la 18 ani.  Era greu sa-ti faci vise individuale.  Totul era legat de ambient.  Cresteam odata cu tara.  Si, daca vreti, avand atat de putine vise, inseamna ca le-am realizat pe toate!

— Dle profesor, cum se vad oamenii din varful muntelui?

— Nu prea se vad oamenii de acolo.  Nu prea ai cum sa te gandesti la oameni.  De acolo vezi tara. Acolo sus esti mai aproape poate  de Dumnezeu! Daca ma gandesc, muntele e mai mult o idee. Nu un lucru. Nu ceva concret.  Si daca te raportezi la el asa, ca la o idee, vezi si intelegi multe.  Daca nu-l vezi asa, ma tem ca nu vezi nimic.   Cand ajungi in varf te desprinzi parca de tot ce e lumesc.  Totul este altfel! Esti intr-o alta dimensiune!  Nu faci efortul de a ajunge in varf ca sa atingi o culme sociala!  Acolo nu-s metereze sociale si cred ca oamenii care au aceasta nebunie, care iubesc muntele, care fac efortul urias de a urca, sunt deosebiti.

— Ii puneti intrebari lui Dumnezeu acolo?

— N-am fost niciodata Moise.

— Pastrand proportiile, dle profesor, oamenii asteapta profetiile dumneavoastra.

— As vrea sa va spun ca faptul ca ai ajuns, cum am ajuns eu , la o varsta matusalemica , nu-ti confera nimic in plus.  Luciditatea cu care poti vedea  vremurile pe care le traiesti  ori o ai, ori n-o ai! Asa cum bunatatea nu se castiga! Ori esti bun, ori nu esti! E despre ce e in tine!

— Ce este dragostea? Cum ati defini-o?

— Eu cred ca este putere si vulnerabilitate. Puterea de a face lucruri pe care, in mod normal, nu ai avea forta sa le faci si …vulnerabilitate. Caci  raul devine….mai rau. Si binele …minunat.

— Dle profesor, sunteti unul dintre cei mai cunoscuti si respectati formatori de opinie. Cat a costat sa nu puteti fi cumparat?

— Costa mult!  Sunt momente, nu putine, in care te gandesti daca merita sa faci asta. Dar pot sa spun ca, daca ai reusit sa nu te vinzi, simti o impacare cu tine care este formibabila!  De fapt, nu mai ajungi sa consideri ca te-a costat mult.  Mergi la Dumnezeu cu inima impacata. Stii ca ti-ai facut datoria fata de poporul tau.  Ce e mai important decat Dumnezeu si poporul tau?!  E drept, conteaza sa ai posibilitatea unui trai rezonabil. Fara dorinte prea mari.   E mai usor sa rezisti tentatiei.  Daca esti supus unor greutati mari…e dificil. Sa stiti ca eroii sunt putini! Eu am avut noroc.  Norocul de a ma salva Dumnezeu din momentele dificile. De a nu ma lasa sa ingenunchiez.  Sa nu ma aplec.   Si daca vorbim despre cei care se vand, cred ca pervertirea spirituala este cea mai periculoasa. Adica oameni care ajung sa creada si ei in neadevarul pe care il spun.  Si, as mai spune ceva: te vinzi daca ai tinte pe care le-ai convenit cu tine si esti frustrat ca nu le-ai atins. Eu nu am avut asemenea tinte.   Eu mi-am dorit sa nu fac rau. Sunt multumit ca n-am facut rau! Si n-am facut rau! Sau, cel putin,  asa cred eu.

— Aveti sa le spuneti ceva oamenilor care asteapta un mesaj de la dumneavoastra?

— Le spun ca eu ma simt un privilegiat ca am atatia ani! Nu-i fericesc pe cei care raman!

— Adica vin vremuri grele?

— Foarte grele!  Din foarte multe puncte de vedere!

— Spuneti tinerilor sa plece?

— Nu! Eu nu pot sa fac asta.  E treaba lor sa traga o concluzie din ce spun.

— Mai ramane tara tara?

— Se va intampla o impartire!

— Curand?

— Eu cred ca momentul e aproape!  Stam rau la capitolul EROI!

4 decembrie 2019 0 comentariu
22 FacebookTwitterPinterestEmail

Despre mine

Despre mine

Dana Chera

Pretuiesc viata! Cu toate ale ei! Nu obosesc sa tin ochii larg deschisi pentru ca lumea asta ne merita infometati de lumina. Poate reusim impreuna sa tinem zilele ce vin cat mai departe de intuneric. Daca incepem cu ce simtim, poate reusim si cu ce spunem si ce facem! Ochii mari, deci! Pornim!

Postări recente

  • Vouă!

    2 ianuarie 2021
  • Merită! 

    14 decembrie 2020
  • LEHAMITE DE NOI?

    7 decembrie 2020
  • NOI!

    6 decembrie 2020
  • CA SĂ ȘTIM CUM STĂM

    28 noiembrie 2020

Categorii

  • Crezi ce vezi (2)
  • Ia povestea! (4)
  • Iubește și fă ce vrei (5)
  • Minutul de aur (53)
  • Oameni frumoși (5)
  • RO MÂNIE (4)

Despre mine

banner
Pretuiesc viata! Cu toate ale ei! Nu obosesc sa tin ochii larg deschisi pentru ca lumea asta ne merita infometati de lumina. Poate reusim impreuna sa tinem zilele ce vin cat mai departe de intuneric. Daca incepem cu ce simtim, poate reusim si cu ce spunem si ce facem! Ochii mari, deci! Pornim!

Postări populare

  • 1

    Vouă!

    2 ianuarie 2021
  • 2

    Pentru cei 15 ani

    20 februarie 2020
  • 3

    Revoluția izolaților

    19 mai 2020
  • Email

@2019 Dana Chera. Toate drepturile rezervate.


Înapoi sus
Pentru a personaliza și îmbunătăți experiența dumneavoastră pe danachera.ro utilizăm fișiere de tip cookie. Prin continuarea navigării pe site sau prin apăsarea butonului „Am înțeles”, sunteți de acord cu stocarea cookie-urilor primare și terțe.
Mai multe informații găsiți în secțiunea Politica de Confidențialitate
Am înțelesNuPolitica de cookie-uri
Înlătură cookie-uri