Pentru mine este o binecuvântare să vă pot arăta oameni pe care să-i cunoașteți prin ochii și sentimentele mele. Uneori, eu însămi sunt bulversată de impactul pe care anume destine îl au asupra noastră, a tuturor. Iată un astfel de om. Iată o astfel de soartă. Corina Barbu. Directorul hotelului Zodiac din Constanța. Asistent universitar la Facultatea de Stiinte economice, Universitatea Ovidius.
În plină pandemie, Corina a făcut cerere să cazeze la ea în hotel medici. Adică… personal medical din linia întâi! Vestea m-a impresionat profund și am vrut cu tot sufletul s-o cunoașteți pe femeia aceasta minunată.
Iat-o!
— Corina, ce inseamnă pentru tine acasă?
— Acasa MEA e acolo unde sunt oamenii dragi mie.
— Cum s-a simțit pandemia la tine acasă?
— In seara cand ne-au suspendat activitatea, am plâns. In hohote. In genunchi. Nu am trăit sentimentul ală de frică, groază (nici nu știu cum să-l numesc) niciodată. Pur și simplu m-am simțit pierdută. Și acum când iți scriu am ochii plini de lacrimi. Practic, era ca și cum îmi scăpa viața printre degete. Ce fac angajații mei? Ce le spun? Ce fac? Ce facem? Zeci de întrebări fără niciun răspuns. Si totul venea după o perioada grea…decembrie, ianuarie, februarie…cand toate resursele erau terminate. Iar in familia noastră, ca în multe altele, planul B nu exista. Și, uite asa, am ajuns sa trăim cu toții din salariul meu de la universitate și cu ajutorul părintilor mei.
— In greul ăsta, ceva te -a împins spre un și mai greu! Ce resort te-a indemnat sa intri in linia intâi și să găzduiești la tine in hotel medici?
— Am auzit la Pro Tv: când facem bine, ne facem bine. Si mi-am spus: trebuie sa fac ceva și eu. Bani pentru sponsorizări nu sunt. Ce pot sa fac altceva? Si asta a fost. Asa am simtit. Mi-am asumat. Eu cu ei( n.r. medicii) . Toți angajatii erau în somaj tehnic, eu, in concediu fără plată ( pt ca aveam veniturile de la universitate). Am spălat, am călcat, am făcut curat. Din si cu tot sufletul!
Și, cel mai important: am fost ajutată cu masa personalului medical. Profesorii mei m-au ajutat cu bani. Finul meu, Doru, cu firma de catering. Le -a făcut mâncare. Produsele lactate au fost aduse săptamânal de la fabrica Elda…. si tot asa.
Ne-am unit si am facut ceva bun, nu?
Poate pare putin, dar atat am putut noi.
— Te intreb ce te au intrebat toți prietenii tăi: nu ti-a fost teamă să iei decizia asta?
— Nicio secundă. Mi-am zis ce-o fi, o fi. Cu Dumnezeu inainte!
Și a fost bine.
— Cum e acum o zi la Zodiac?
— Acum este liniste. A devenit o normalitate ciudată. Pentru cei de la UPU și SMURD , acum Zodiac înseamnă acasă. Și eu mă bucur că am reusit. Casa mea sa fie acasă pentru ei.
— Ce te-a impresionat la medicii din linia intai?
— Paradoxal, resemnarea și curajul! Și n-am să uit vreodată lacrimile din ochii lor când vorbeau cu familiile…
— Ce ai vrea să faci, dacă ai avea o putere neștiută de ceilalți?
— Mi-ar plăcea să pot să-i cobor pe oameni cu picioarele pe pământ :)))
— Viata tuturor e schimbată! Cum s-a schimbat a ta?
— Am o teamă pe care nu am avut-o nici cand plăteam lunar 1 mld rata la banca.
Sper ca va trece!
— Dacă ai fi prim ministru, ce ai face pentru oamenii ca voi, ale căror afaceri sunt in turism acum?
— I-aș scuti de taxe/impozite/plată utilitati pentru minimum 6 luni, aș da bani nerambursabili pentru susținerea afacerilor, aș plati integral sau parțial angajatii firmelor afectate.
Si aș avea, peste toate, un pic de compasiune. Este fundamental.
— Când o să dăm jos masca, ce se va vedea?
— O schimbare. Imi doresc să ne schimbăm. Să realizăm ce lecție importantă am primit si am trăit.
— Ai studenti. Le țiii seminarii. Cum se vede viitorul acestei natii?
— Încă mai există speranță. Incă mai putem schimba ceva. In aceasta perioada, așa cum eu prin ei mi-am găsit puterea și încrederea că va fi bine, asa putem face cu toții.
……………
Pe Corina și Nicu Barbu i-am cunoscut acum 10 ani. Cu scepticismul celui care era convins că oamenii de afaceri văd doar bani. Când am intrat in hotelul lor, toate prejudecățile mele au fost spulberate. A fost prima dată când am văzut cum acești oameni făceau pentru niște străini călători ce obișnuim să facem pentru ai noștri de acasă. Tot. Căldura și respectul lor mi s-au lipit de suflet. Si, iată, cum era firesc, timpul a confirmat: cei care sunt OAMENI ADEVĂRAȚI în timp de pace devin ÎNGERi pentru semenii lor, în vreme de război.
Această postare e felul meu de a le mulțumi că există!
