Caz școală.
Taxa pe cutremur. Bani luați de la turci pentru ca, în caz de calamitate, salvatori dotați cu echipamente din secolul roboților, camioane cu mâncare, corturi și toate cele de trebuință să ajungă unde strigă lumea. Miliarde de euro. Paralizați de frig și neputință, de durere, oamenii care au supraviețuit dezastrului urlă: unde sunteți? De ce nu veniți la noi? Ai noștri încă strigă de sub moloz! Ajutați-ne! Unde sunt banii noștri?
Întrebările fac înconjurul lumii! Strigătele, la fel!
ERDOGAN, CEL CARE ÎL ȚINEA PE PUTIN LA COADĂ ȘI IȘI UMFLA MUSCHII ÎN POLITICA LOCULUI, E APOSTROFAT ÎN STRADĂ! N-are răspuns. Ce să le spună celor care i-au auzit pe ai lor gemând sub pământ? Și care n-au avut cum să ajungă la ei? Ce să le spună celor care îngheată în stradă înfometați, ca în tranșee părăsite? Că a mâncat banii de salvare? Că și-a mai tras un palat și o armată personală ?
Dragii mei, luați cu viața, îi lăsăm pe politicieni de capul lor. Nu-i întrebăm niciodată nimic important. Le cerem socoteală prea târziu! Ne-o fi frică de răspuns! Gândiți-vă: știți de la primarul dvs. ce echipe de salvare are comunitatea, cu ce sunt ele dotate, ce bani se alocă în fiecare an pentru intervenția în caz de calamități? Știți? Eu nu știu! Pentru ca mi-e frică de răspuns ca de moarte! Și ca mine mulți! Și ei știu asta! Și vai de noi!