Dana Chera
  • Prima pagină
  • Minutul de aur
  • Oameni frumoși
  • RO MÂNIE
  • Iubește și fă ce vrei
  • Ia povestea!
  • Crezi ce vezi
Dana Chera

www.danachera.ro

  • Prima pagină
  • Minutul de aur
  • Oameni frumoși
  • RO MÂNIE
  • Iubește și fă ce vrei
  • Ia povestea!
  • Crezi ce vezi
Eticheta:

Doctor Cristian Răchitan

Minutul de aur

Supradoza

de Dana Chera 27 martie 2023
Doctorul Cristian Rachitan-1
Doctorul Cristian Rachitan-2
Doctorul Cristian Rachitan-3

Aud cuvântul depresie des. Când aproape, când departe. Oamenii se agață de concept ca sa strige, de fapt, că nu mai pot suporta. Ce? Orice! Vârsta, greutatea, relația cu ai lor, trecerea timpului, lipsa banilor, prietenii fățarnici, presiunea jobului, lipsa jobului, șefii, amantele, neputința de a face copii, bolile, statul, țara, lipsa de validare socială, concurența… și, până mâine… toate celelalte. Dragii mei, observați, ca și mine, că din ce în ce mai multă lume cunoscută se confesează, în podcasturi cu vizibilitate, că trece sau a trecut prin depresie. Și, ca o menire socială, toți cei care vorbesc despre suferința lor spun: mergeți la psiholog! Nu stați acasă că lucrurile o pot lua razna de tot. Adică, altfel spus, vă jucați foarte aproape de moarte. Și, ca un făcut, toți cei care aleg spovedania publică sunt percepuți ca oameni puternici, care nu mor de foame, cu multe cunoștințe și o căruță de fani.

Mă cutremur. Mă trec transpirațiile când aud sau citesc asta. Și mă întreb: unde începe? Când începe suferința asta?

Un singur om a reușit să -mi deseneze tabloul… băbește. Doctorul Cristian Răchitan, unul dintre cei mai buni diagnosticieni din lume. Invitat în emisiunea Tainele Minții, celebrul doctor mi-a dat cheia pentru ușa grea care ne blochează viața. CHEIA PENTRU A SCĂPA DE BOALA SECOLULUI.

Mărturisesc: am amuțit când am auzit. E atât de șocant de simplu: SĂ STAI ÎN ADEVĂR! ORICE AR ÎNSEMNA ASTA!

Și dacă o să spuneți: ce???

O să vă întreb de câte ori ați mințit azi, de câte ori v-ați mințit azi? De când vă mințiți?

Luați-vă timp, cum mi-am luat și eu, ca să pătrundeți greutatea fabuloasă a acestei chei!

Nu ne mai aparținem! E un adevăr crud! Suntem ca niște petale de magnolie când vine vântul iernii peste primăvară! Ne lăsam duși! De mână, de nas, de adevărul altora, nu al nostru.

Pozăm în oameni liberi pănă când murim de supradoză de minciună.

Să spui: nu mai pot, când nu mai poți, nu mai vreau, când nu mai vrei, îmi place, când iți place, nu cred, când nu crezi. Să-ți spui! Să spui! Să nu spui, să nu faci pe dos de cum simți. Să nu minți!

Nu sunt specialist în medicină. Și, pentru cei ca mine, doctorul Răchitan a explicat așa: minciuna zdruncină tot ce e pe dinăuntrul nostru. Schimbă chimia organelor! Totul se schimonosește. Pentru că noi știm că mințim și deci intrăm în luptă cu NOI. Ne autodistrugem.

E greu să stai în adevăr când minciuna te face… popular, îți dă liniște, îți umple conturile, îți adapă relațiile, îți hrănește vanitatea, îți scapă pielea.

Așa cum e greu să rămâi fără gânduri. Așa cum sunt grele toate cele care te întorc cu fața la tine!

Dar dacă asta e cheia?! Asta e! Încercati-o! Cât puteți. Cu pași mici.

Evident, să cerem ajutor când nu mai știm calea.

Dar dacă o știm?! Dacă e în noi!?

Cam așa….

27 martie 2023 0 comentariu
2 FacebookTwitterPinterestEmail

Despre mine

Despre mine

Dana Chera

Prețuiesc viața! Cu toate ale ei! Nu obosesc să țin ochii larg deschiși pentru că lumea asta ne merită înfometați de lumină. Poate reușim împreună să ținem zilele ce vin cât mai departe de întuneric. Dacă începem cu ce simțim, poate reușim și cu ce spunem și ce facem! Ochii mari, deci! Pornim!

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Postări recente

  • Tăietura de cuțit!

    29 februarie 2024
  • Oportuniștii

    7 noiembrie 2023
  • Vă aștept!

    20 iunie 2023
  • ACUM E MOMENTUL!

    23 mai 2023
  • Iohannis bagă în grevă România educată

    17 mai 2023

Categorii

  • Crezi ce vezi (2)
  • Ia povestea! (7)
  • Iubește și fă ce vrei (6)
  • Minutul de aur (94)
  • Oameni frumoși (5)
  • RO MÂNIE (7)

Despre mine

banner
Pretuiesc viata! Cu toate ale ei! Nu obosesc sa tin ochii larg deschisi pentru ca lumea asta ne merita infometati de lumina. Poate reusim impreuna sa tinem zilele ce vin cat mai departe de intuneric. Daca incepem cu ce simtim, poate reusim si cu ce spunem si ce facem! Ochii mari, deci! Pornim!

Postări populare

  • 1

    Ne vedem!

    26 august 2020
  • 2

    Preşedintele meu

    21 octombrie 2019
  • 3

    ACUM E MOMENTUL!

    23 mai 2023
  • Email

@2019 Dana Chera. Toate drepturile rezervate.


Înapoi sus
Pentru a personaliza și îmbunătăți experiența dumneavoastră pe danachera.ro utilizăm fișiere de tip cookie. Prin continuarea navigării pe site sau prin apăsarea butonului „Am înțeles”, sunteți de acord cu stocarea cookie-urilor primare și terțe.
Mai multe informații găsiți în secțiunea Politica de Confidențialitate