Dana Chera
  • Prima pagină
  • Minutul de aur
  • Oameni frumoși
  • RO MÂNIE
  • Iubește și fă ce vrei
  • Ia povestea!
  • Crezi ce vezi
Dana Chera

www.danachera.ro

  • Prima pagină
  • Minutul de aur
  • Oameni frumoși
  • RO MÂNIE
  • Iubește și fă ce vrei
  • Ia povestea!
  • Crezi ce vezi
Autor

Dana Chera

Dana Chera

Pretuiesc viata! Cu toate ale ei! Nu obosesc sa tin ochii larg deschisi pentru ca lumea asta ne merita infometati de lumina. Poate reusim impreuna sa tinem zilele ce vin cat mai departe de intuneric. Daca incepem cu ce simtim, poate reusim si cu ce spunem si ce facem! Ochii mari, deci! Pornim!

corina
Oameni frumoși

VOLUNTAR. ÎN LINIA ÎNTĂI!

de Dana Chera 10 mai 2020

Pentru mine este o binecuvântare să vă pot arăta oameni pe care să-i cunoașteți prin ochii și sentimentele mele. Uneori, eu însămi sunt bulversată de impactul pe care anume destine îl au asupra noastră, a tuturor. Iată un astfel de om. Iată o astfel de soartă. Corina Barbu. Directorul hotelului Zodiac din Constanța. Asistent universitar la Facultatea de Stiinte economice, Universitatea Ovidius.

În plină pandemie, Corina a făcut cerere să cazeze la ea în hotel medici. Adică… personal medical din linia întâi! Vestea m-a impresionat profund și am vrut cu tot sufletul s-o cunoașteți pe femeia aceasta minunată.

Iat-o!

— Corina, ce inseamnă pentru tine acasă?
— Acasa MEA e acolo unde sunt oamenii dragi mie.

— Cum s-a simțit pandemia la tine acasă?
— In seara cand ne-au suspendat activitatea, am plâns. In hohote. In genunchi. Nu am trăit sentimentul ală de frică, groază (nici nu știu cum să-l numesc) niciodată. Pur și simplu m-am simțit pierdută. Și acum când iți scriu am ochii plini de lacrimi. Practic, era ca și cum îmi scăpa viața printre degete. Ce fac angajații mei? Ce le spun? Ce fac? Ce facem? Zeci de întrebări fără niciun răspuns. Si totul venea după o perioada grea…decembrie, ianuarie, februarie…cand toate resursele erau terminate. Iar in familia noastră, ca în multe altele, planul B nu exista. Și, uite asa, am ajuns sa trăim cu toții din salariul meu de la universitate și cu ajutorul părintilor mei.

— In greul ăsta, ceva te -a împins spre un și mai greu! Ce resort te-a indemnat sa intri in linia intâi și să găzduiești la tine in hotel medici?
— Am auzit la Pro Tv: când facem bine, ne facem bine. Si mi-am spus: trebuie sa fac ceva și eu. Bani pentru sponsorizări nu sunt. Ce pot sa fac altceva? Si asta a fost. Asa am simtit. Mi-am asumat. Eu cu ei( n.r. medicii) . Toți angajatii erau în somaj tehnic, eu, in concediu fără plată ( pt ca aveam veniturile de la universitate). Am spălat, am călcat, am făcut curat. Din si cu tot sufletul!
Și, cel mai important: am fost ajutată cu masa personalului medical. Profesorii mei m-au ajutat cu bani. Finul meu, Doru, cu firma de catering. Le -a făcut mâncare. Produsele lactate au fost aduse săptamânal de la fabrica Elda…. si tot asa.
Ne-am unit si am facut ceva bun, nu?
Poate pare putin, dar atat am putut noi.

— Te intreb ce te au intrebat toți prietenii tăi: nu ti-a fost teamă să iei decizia asta?
— Nicio secundă. Mi-am zis ce-o fi, o fi. Cu Dumnezeu inainte!
Și a fost bine.

— Cum e acum o zi la Zodiac?
— Acum este liniste. A devenit o normalitate ciudată. Pentru cei de la UPU și SMURD , acum Zodiac înseamnă acasă. Și eu mă bucur că am reusit. Casa mea sa fie acasă pentru ei.

— Ce te-a impresionat la medicii din linia intai?
— Paradoxal, resemnarea și curajul! Și n-am să uit vreodată lacrimile din ochii lor când vorbeau cu familiile…

— Ce ai vrea să faci, dacă ai avea o putere neștiută de ceilalți?
— Mi-ar plăcea să pot să-i cobor pe oameni cu picioarele pe pământ :)))

— Viata tuturor e schimbată! Cum s-a schimbat a ta?
— Am o teamă pe care nu am avut-o nici cand plăteam lunar 1 mld rata la banca.
Sper ca va trece!

— Dacă ai fi prim ministru, ce ai face pentru oamenii ca voi, ale căror afaceri sunt in turism acum?
— I-aș scuti de taxe/impozite/plată utilitati pentru minimum 6 luni, aș da bani nerambursabili pentru susținerea afacerilor, aș plati integral sau parțial angajatii firmelor afectate.
Si aș avea, peste toate, un pic de compasiune. Este fundamental.

— Când o să dăm jos masca, ce se va vedea?
— O schimbare. Imi doresc să ne schimbăm. Să realizăm ce lecție importantă am primit si am trăit.

— Ai studenti. Le țiii seminarii. Cum se vede viitorul acestei natii?
— Încă mai există speranță. Incă mai putem schimba ceva. In aceasta perioada, așa cum eu prin ei mi-am găsit puterea și încrederea că va fi bine, asa putem face cu toții.

……………
Pe Corina și Nicu Barbu i-am cunoscut acum 10 ani. Cu scepticismul celui care era convins că oamenii de afaceri văd doar bani. Când am intrat in hotelul lor, toate prejudecățile mele au fost spulberate. A fost prima dată când am văzut cum acești oameni făceau pentru niște străini călători ce obișnuim să facem pentru ai noștri de acasă. Tot. Căldura și respectul lor mi s-au lipit de suflet. Si, iată, cum era firesc, timpul a confirmat: cei care sunt OAMENI ADEVĂRAȚI în timp de pace devin ÎNGERi pentru semenii lor, în vreme de război.

Această postare e felul meu de a le mulțumi că există!

10 mai 2020 0 comentariu
11 FacebookTwitterPinterestEmail
Cristian Pavelescu
Minutul de aur

In memoriam Cristian Pavelescu

de Dana Chera 28 aprilie 2020

Am trecut de un milion de ori unul pe langa altul. Ne-am oprit de fiecare data cateva secunde pentru: „Sărut mana, Dana! Emisie ușoară!”… Doamne ajută, Zefi! Cristian Pavelescu. Producator tv. Decent. Și prezent. Si politicos. Si vorbăreț. Si ce voce! Vocea! Si ce om! Om bun si cald! Si modest! S-a dus Zefi la Dumnezeu sau Dumezeu l-a luat, nu-mi dau seama! Știu doar că jinduiesc după oameni buni iar el era așa un om. Să-l odihneasca Doamne si să-l ducă in Lumină!

28 aprilie 2020 0 comentariu
12 FacebookTwitterPinterestEmail
Claude Monet
sursa: graiul.ro
Iubește și fă ce vrei

Un alt fel de molimă

de Dana Chera 23 aprilie 2020

Mama și tata? Doi slujbași. Se aud ciorovăindu-se pe hol că nu știu care dintre ei a uitat să plătească factura la curent. Se aud, adică îi aud când n-am căștile pe urechi. Mama și tata? Au carduri cu care achită comenzile mele, rar la reduceri, căci n -o să mă îmbrac cu haine de 2 lei ca profa de română. Mama și tata? Bătrâni și demodați. Le-am spus că n-au ce căuta la școală fără să mă anunțe. N-am chef să râdă colegii de freza maică-mii și de cravatele stupide ale lui taică-meu. Mama și tata? Vor să mă pupe de noapte bună și acum, la 15 ani. Doamne ferește! Imi țin ușa încuiată ca să n-am vreo surpriză! Mama și tata? Vorbesc despre mine cu alții ca ei. Zic că nu știu unde au greșit! Așa e! Nu înțeleg nimic din ce le spun! Mama și tata? Umblă ca niște fantome printre ale mele: strâng sticle de bere infundate cu mucuri de țigară, ambalaje de prezervative, chiloți împinși sub pat, praful de pe cărți și șterg cu spirt tastatura plină de resturi de mâncare și picături de fond de ten. Mama și tata? Abia aștept să scap de ei! Să plec de-acasă și ei să sară cu banii, dar de la distanță! Mama și tata? Ne fe ri ciți! Cine i-a pus să facă plozi? Eu n-o să fac! Doar n-am innebunit! Mama și tata? A, încă trăiesc! Când or muri, o să iau eu casa! Și inelul de la ruși al maică-mii. Că doar n -o s-o îngrop cu el!

Așa gândea la 16 ani. Acum are 54 și o fata de 15, făcută din dragoste când nu mai avea nicio speranță la fericire. Ieri, copilul a venit la ea și i-a spus că are de făcut o compunere despre părinți. Femeia s-a uitat în jos, unde ochii i-au căzut pe inelul de la ruși al mamei sale , și în sus, unde i-a căutat pe ai ei să le ceară iertare. Nu i-a văzut. Mama și tata? Când vrea, Dumnezeu poate să ridice din umeri!

23 aprilie 2020 0 comentariu
16 FacebookTwitterPinterestEmail
calugaritele-si-patimile-1
calugaritele-si-patimile-2
Minutul de aur

Călugărițele și Patimile

de Dana Chera 21 aprilie 2020

Două sunt cârligele care mi-au oprit timpul recent. Un film pe care am reușit în cele din urmă să-l văd până la capăt, „Patimile lui Isus”, al lui Mel Gibson, și un reportaj despre călugărițe, pe Viasat Nature.

Călugărițele depun sute de ouă. Cu speranța sedimentată în mii de ani, probabil, că măcar câteva insecte vor reuși să reziste primelor clipe de viață ca să perpetueze specia. În 20 de minute, nimfele se transformă. Și, în prima oră de viață, date fiind calitățile de atac și apărare înnăscute, sunt….care pe care. Și își înfig colții abia formați în propriii frați. În numele… supraviețuirii. Cine reușește să treacă de prima oră de viață are șanse să se lupte cu adversari din alte specii. Cum? Ele neputând să zboare deocamdată?! Simplu. Întinzându-și picioarele și mișcându-le ca într-un exercițiu de kung fu să pară mai mari și să-și deruteze dușmanii, evident, uriași în comparație cu ele. Foamea e mare și ŕăbdarea… pùțină. Spre deosebire de, să zicem, iguana de uscat , care e în stare să aștepte și o lună la rădăcina unui cactus să cadă fructul dorit, călugărița face pentru proteine orice. Femela își mănâncă partenerul imediat ce e sigură că poate depune ouă.

De ce i-au zis călugăriță? Pentru că vede acolo unde alte insecte nici nu visează, speciile din deșert având câte 5 ochi. NU! Pentru că poate sta nemișcată multă vreme rotindu-și doar capul la 180 de grade? NU! Pentru că-și ține picioarele anterioare adunate în față ca si cum s-ar ruga. În fapt, e poziția în care așteaptă să dea atacul. Călugărița.

Orice asemănare cu oameni pe care îi cunoașteți pare întâmplătoare! Nu e!

Filmul lui Gibson este greu de văzut. Artistic vorbind, sfârșitul ca om al lui Isus este sfâșietor. Cu toate criticile vehemente și cu toate acuzațiile de blasfemie, pelicula este colosală. Nu știu să fi văzut vreun film ale cărui personaje să-mi aducă în minte oameni pe care i-am întâlnit sau despre care am aflat. Instantaneu. Pe mine însămi m -am regăsit: în spălatul pe mâini de teama de lua o decizie proastă, în frică, în violență, în indoială, în neiertare, în lipsa compasiunii, în neînțelegere. Dar și în dorința de a schimba lumea și pereții ei groși de nepăsare. În filmul lui Gibson nu se vede clar raportul de forțe dintre iudeii care cereau mortea lui Isus și cei care au crezut in Mântuitor. Dar e firesc, dacă judecăm drept. Țipetele și pumnii ridicați reușesc mereu să acopere lacrimile mute și vorbele blânde, chiar dacă lacrimile și vorbele sunt mai multe. Cât despre sânge și dorința animalică de a chinui pe cineva pe care nu-l înțelegi, ele s-au transformat în societățile civilizate în dezinformare și manipulare, lumesc, în bârfă, minciună și ură. E zguduitor. Cum se dărâmă templele din noi taman când ne plimbăm ca niște păuni în ritualul de împerechere. O imagine, un gând profund, o imbrățișare sinceră, o spusă caldă. Și toți ne transformăm în cineva-ul dorit de Dumnezeu. Nu e nevoie de un film ca să înțelegi ideea de sacrificiu. Dar e nevoie să veźi, măcar din când în cånd, sau să simți, dacă nu vezi, cercul care ține lumea, creștină sau nu, la un loc: IUBIREA DE SEMENI. Dăruită, fără așteptarea unui răspuns. Dăruită. E tot un exercițiu de supraviețuire! A speciei căreia Dumnezeu i-a dat tot!

Cele două cârlige care mi-au oprit timpul sunt, de fapt, nevoia perpetuă de a confirma ce știu. Că ne arată Universul în milioane de oglinzi și, culmea, în toate la fel. Doar-doar ne-om schimba. INTRU ÎNVIERE!

HRISTOS A INVIAT!

21 aprilie 2020 0 comentariu
14 FacebookTwitterPinterestEmail
Când liderii se împiedică, națiunea își rupe picioarele
Minutul de aur

Când liderii se împiedică, națiunea își rupe picioarele

de Dana Chera 15 aprilie 2020

Încep cu NU. NU mi-am strâns părinții în brațe de o lună. NU am mers la biserică și nici la cimitir, la ai noștri. NU am iesit din casă decât pentru ce avem voie să ieșim. Copiii ne stau acasă. NU am golit rafturile magazinelor. NU am iesit la poartă fără mască si mănuși când au venit curierii. Plățile toate le-am făcut on line. NU am mers la spital din cauză de viroză. Am sunat medicul de familie. Starea de urgență cere sacrificii. Cere ascultare. Cere foarte mult respect. De ambele părți. Dar fix de ambele părți. Eu nu vreau ca oamenii care mă ghidează în perioada asta dramatică să fie simpatici. Pentru clovni, găsesc soluții pe youtube. Vreau lideri care au două vorbe la un loc! Dacă prim ministrul vrea să primim păștițe, eu îi spun că, în pușcăriile comuniste, credința era de netăgăduit! Și nu veneau gardienii cu prescură la ușa deținuților.  Dacă Patriarhul își dorește să ne binecuvânteze de Paște, să iasă din casa lui și să țină slujbă la Catedrală,  cu lăcașul de cult plin, ca la inaugurare. Așa ar fi cazul, nu? Altfel, cu umilință spun, ne batem joc de sacrificiul tuturor celor care chiar au avut de pierdut în perioada asta, de când cu starea de urgență. Sunt revoltată pe toți cei care dau și dau grotesc în guvern, simțind că pandemia le crește procentele. Dar nu pot admite ca guvernul să se gândească la popularitate când noi ne îngropăm morții  în pijama. Ori e stare de urgență, ori ne facem că e. Ori sunt oprite zborurile, ori nu sunt. Ori ai voie să umbli langa pe străzi, ori n-ai voie. Da, situația e mai mult decât delicată și e cumplit să lipsești de Lumina Învierii milioane de suflete. Dar nici nu poți să faci balet cu viața unor oameni pe care îi arunci în fața morții. Teoretic, în numele Celui de Sus. PRACTIC, în numele dorinței de a fi drăguț în fața votantului creștin ortodox. Englezii trimiteau oamenii să lucreze de acasă, dar țineau școlile deschise. S-au culcat cu pandemia relaxați și democrați și… s-au trezit cu frisoane, la propriu. Când și-au dat seama de prostie… îl păzeau deja pe Boris Johnson al lor , la terapie intensivă. Gafele și bâlbâielile costă vieți în crize ca asta. Asadar, măsurați-vă deciziile de un milion de ori înainte să apăsați pe butoane! Românii au nevoie de încredere în cei care conduc. Ea, încrederea, se câștigă greu și se pierde foarte ușor.

15 aprilie 2020 0 comentariu
13 FacebookTwitterPinterestEmail
danachera-rabdarea-1
danachera-rabdarea-2
danachera-rabdarea-3
danachera-rabdarea-4
danachera-rabdarea-5
Minutul de aur

CINE ȘTIE RĂBDAREA?

de Dana Chera 14 aprilie 2020

Un părinte spunea odată unor ucenici că nimic nu-i mai plăcut Domnului decât răbdarea cu rugăciune de mulțumire atunci când omului îi e greu: e bolnav, e prigonit, e clevetit în fel si chip. Mi-am adus aminte de vorba asta într-o dimineață, văzând la televizor chinurile oamenilor care stăruiesc să lupte cu moartea neputând să mai respire singuri. Sute de mii de oameni în suferință doar de la un virus căruia nu-i mai dă nimeni de cap. M-a cutremurat asocierea găndului cu imaginile dramatice surprinse în sălile de terapie intensivă. Pare o pildă simplă dar nu e așa deloc. Treceți prin clipele în care ați așteptat NIMIC: un sandwich la fast food-ul din gară, banii de salariu, un telefon de la cineva care se dădea important, un autobuz, un cadou, o avansare, vacanța. A fost foarte greu, știu. Nu vă mai găseați locul și erați plini de frustrare. Toți suntem la fel în fața răbdării. Cu mici nuanțe care, la vreme de criză, fac diferența. Să ne întoarcem la boală. Cum să ai răbdare și să nu te îndoiești de Dumnezeu când nu mai poți respira? Când durerea te sufocă. Cred cu tărie că asta trebuie să învățăm când ne e bine și nu știm ce să facem cu el. Cred că asta ar trebui să predice preoții în biserică, profesorii la școală, părinții acasă. Să găsească o cale de a vorbi despre RĂBDARE. ȘI DACĂ NU O ȘTIU, s-o caute la cei care au trecut prin suferință. Sunt oameni care au stat cu moartea în ceafă ani în șir, singuri, într-o celulă umedă și rece, fără lumină, cocoșați de dureri crunte. Și au reușit s-o înfrunte, mulțumindu-i lui Dumnezeu pentru suferință. De asta avem nevoie muritorii ca noi. Dintotdeauna. De eroi care au aflat calea răbdării în turbionul suferinței și ne-ar putea învăța supraviețuirea! Eu, cel puțin, de asta am nevoie ca de aer!

14 aprilie 2020 0 comentariu
10 FacebookTwitterPinterestEmail
Pandemia scoate masca!
Minutul de aur

Pandemia scoate masca!

de Dana Chera 11 aprilie 2020

Nu există om zdravăn la cap pe care criza asta mondială să nu-l fi zdruncinat cumva. Până și adepții teoriilor conspirației se spală mai des pe mâini și nu se mai pupă cu oricine, cum le vine. Ce mă intrigă, însă, e avalanșa de glume care încearcă să înțepe balonul conjugal universal. Băieți și fete, toți cu gura până la urechi, vând poante și filmulețe din care pricepi că virusul i-a paralizat lângă jumătatea lor în cea mai cumplită vacanță: acasă, împreună. Și râd, evident. Un fel de râs de necaz. La rându-le, psihologi televizați acreditează ideea că, da, e dificil să stai cu al tău, a ta. Că, deodată, după ce au absentat unul din viața altuia, amorezii/soții/ iubiții s-au trezit că…încep să se cunoască: nemachiați, plictisiți, prea grași sau prea slabi, indolenți, fără preocupări comune, fără drag unul de altul. Buuun! Fără drag unul de altul. Eu zic: Doamne ajută! Pandemia ne pune acolo unde suntem din toate punctele de vedere. Deci… și din punct de vedere conjugal. Ce vreau să se înțeleagă e că butaforia… nu ajută niciunde. Timpul mort în care oamenii n-au ce-și spune este mai mult decât un reper. El vorbește stâlcit acolo unde oamenii mor de indiferență. Și, sincer, nu prea e de glumă! Teoretic, acest T zero ar trebui să restarteze relațiile. Să le așeze în matca sincerității. Cine știe ce pandemii mai vin și câte zile ne vor ține forțat în vacanța sinistră a neiubirii. Curaj, dragilor! Decât așa, falși cu noi, mai bine nu!

11 aprilie 2020 0 comentariu
12 FacebookTwitterPinterestEmail
Expozitie caritabila - 3
Expozitie caritabila - 1
Expozitie caritabila - 2
Expozitie caritabila - 4
Expozitie caritabila - 5
Minutul de aur

BOLNAVI UNANIM

de Dana Chera 10 aprilie 2020

Oamenii inimoși de la ELITE PROF ART GALLERY au adunat de la artiștii noștri zeci de opere a căror valoare o pun la bătaie în lupta cu pandemia. Am primit cu bratele deschise ideea lor și v-o trimit și vouă, dragii mei!

252. EXPOZITIA CARITABILA “BOLNAVI UNANIM” – PRETURI REDUSE CU 50% – SOLIDARITATE UMANA SI MEDICALA IMPOTRIVA EPIDEMIEI DE CORONAVIRUS 20% DIN INCASARI DONATII PENTRU AJUTORAREA SPITALULUI DE URGENTA “SFANTUL PANTELIMON” BUCURESTI.

10 aprilie 2020 0 comentariu
9 FacebookTwitterPinterestEmail
25 de secunde
Minutul de aur

25 de secunde

de Dana Chera 8 aprilie 2020

Viața numără în fiecare zi. Necazurile. Morții, îmbolnăviții, câte minute am așteptat până a venit ambulanța. Câte măști mai avem. Câte zile mai stăm în casă. Câți bani am pierdut nelucrând. Necazurile. Cele ce sunt și cele pe care ni le imaginăm.

Nu știm să număram bucuriile. N-am făcut-o niciodată, cum ne- am putea educa sufletul acum?!

Numărăm orele ca și cum soarele n-ar apune de fiecare dată. Ca și cum n-ar veni noaptea. Ca și cum nu mergem toți, în același loc, mai devreme sau mai târziu.

Număram și când ne spălam mâinile, ca să ne curățăm de mizeriile lumii pe care noi am adus-o în punctul ăsta.

Spălați-vă pe mâini cel puțin 20 de secunde!
Cum știi că s-au scurs? Greu.

Hai să îl luăm pe Dumnezeu de pe taraba cu iconițe și din catedralele până la cer și să-L rugăm să ne care ceasul. „Tatăl Nostru” ” ține” 25 de secunde! Fix cât ” ne trebuie” ca să știm că ne-am spălat cu rost

8 aprilie 2020 0 comentariu
11 FacebookTwitterPinterestEmail
Scrisoare pentru îngerii obosiți
Minutul de aur

Scrisoare pentru îngerii obosiți

de Dana Chera 1 aprilie 2020

sursa foto: Agerpres

Nu te cunosc. Te plimbi grăbit în jurul meu. Vorbești o limbă pe care nu o știu. Caut să-ți văd ochii. Căci numai ei se văd din tine. Sunt obosiți. Ești obosit. Am pus din nou pe tine toată durerea lumii. Nu te-am întrebat dacă mai poți. Nu ți-am spus cât mai ai de dus. Nu știm, dragul meu! Nu stiu! Știu că mi-e frică. Și mi-e frig. Știu că vreau să-i văd din nou pe ai mei. Tu nu vorbești niciodată despre ai tăi! Mâini tremurânde și fierbinți trag de tine. Le mângâi pe toate. N-ai timp să te oprești. Tot timpul tău mi l-ai dat mie, și lui și ei! Oare ți-l vom putea da vreodată înapoi? Milioane de promisiuni se înalță la Dumnezeu zilele astea și toate te cuprind: dacă vom trăi, vrem să venim la tine să te rugăm să ne ierți. Am crezut , când ne era bine, că putem și noi truda ta. Că nu e mare lucru! Am greșit!

De fapt, știi ceva?! Iartă-ne de pe acum, domnule doctor! Că nu știm sigur dacă te vom vedea și mâine!

1 aprilie 2020 0 comentariu
18 FacebookTwitterPinterestEmail
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • …
  • 8

Despre mine

Despre mine

Dana Chera

Pretuiesc viata! Cu toate ale ei! Nu obosesc sa tin ochii larg deschisi pentru ca lumea asta ne merita infometati de lumina. Poate reusim impreuna sa tinem zilele ce vin cat mai departe de intuneric. Daca incepem cu ce simtim, poate reusim si cu ce spunem si ce facem! Ochii mari, deci! Pornim!

Postări recente

  • Vouă!

    2 ianuarie 2021
  • Merită! 

    14 decembrie 2020
  • LEHAMITE DE NOI?

    7 decembrie 2020
  • NOI!

    6 decembrie 2020
  • CA SĂ ȘTIM CUM STĂM

    28 noiembrie 2020

Categorii

  • Crezi ce vezi (2)
  • Ia povestea! (4)
  • Iubește și fă ce vrei (5)
  • Minutul de aur (53)
  • Oameni frumoși (5)
  • RO MÂNIE (4)

Despre mine

banner
Pretuiesc viata! Cu toate ale ei! Nu obosesc sa tin ochii larg deschisi pentru ca lumea asta ne merita infometati de lumina. Poate reusim impreuna sa tinem zilele ce vin cat mai departe de intuneric. Daca incepem cu ce simtim, poate reusim si cu ce spunem si ce facem! Ochii mari, deci! Pornim!

Postări populare

  • 1

    Merită! 

    14 decembrie 2020
  • 2

    Cine se poate juca de-a pierdutul speranței?

    27 martie 2020
  • 3

    Vouă!

    2 ianuarie 2021
  • Email

@2019 Dana Chera. Toate drepturile rezervate.


Înapoi sus