Autor

Dana Chera

Avatar photo

Pretuiesc viata! Cu toate ale ei! Nu obosesc sa tin ochii larg deschisi pentru ca lumea asta ne merita infometati de lumina. Poate reusim impreuna sa tinem zilele ce vin cat mai departe de intuneric. Daca incepem cu ce simtim, poate reusim si cu ce spunem si ce facem! Ochii mari, deci! Pornim!

RO MÂNIE

Dlui ministru Rafila, cu gripă!

de Dana Chera
Dlui ministru Rafila, cu gripă!
Dlui ministru Rafila, cu gripă!

Stimate dle ministru, știu că treburile zilnice sunt sufocante. Ministerul pe care aproape că l-ați dorit vă ia toată energia. Nu mai aveți timp de nimic. Săriți dintr-o ședință în alta, dintr-o declarație în alta, ușor nervos că nu vă faceți înțeles.

Am o idee. E ieftină. E simplă. Nu impune studii, analize. Nici infrastructură. Nici angajări noi la minister. Nici vreun contract. Nici vreun paraîndărăt.

Într-o zi în care întârzie secretara cu cafeaua, ieșiți, dle ministru, singur la o plimbare. Luați-o, în plină alertă de gripă, la pas, prin lumea departe de girofar. O să vedeți oameni cu mască și fără, alergând amețiți dintr-o farmacie în alta, în cautarea medicamentelor care le-ar putea salva viața. Le găsesc greu și dau pe ele banii de mâncare și facturi la curent. Nu pe cei de vacanțe sau mofturi de suflete cinstite. O să vedeți oameni care se opresc buimaci pe stradă să descifreze prospectele în limbi de tot felul ale testelor de gripă recomandate de dvs întru prevenție. Cum, dle ministru, să dea un român 50 de lei pe un test de gripă și covid, fără prospect în limba română? Test pe care l-ar putea rata cu o simplă manevră greșită. Păi, dă, dle ministru. Că nu se găsesc teste de gripă. Și românul care nu știe limbi străine și care nu și-a lipit arogant titlul de doctor, ca unii colegi de-ai dvs, se ghidează după desene! Și mai dă, dle ministru, pentru că se încăpățânează să trăiască. UMILIT ȘI FURAT.

Doar 20 de minute v-ar lua, dle ministru, pentru a afla aceste realități. (Farmaciile sunt și câte 4 pe-o străduță!) Și v-ați întoarce la minister cu aerul unui om care ȘTIE, NU POATE MINȚI și e dornic să redea românior demnitatea și siguranța. Sănătatea! IEȘIȚI LA PLIMBARE! Mișcarea dvs e dramatic necesară!

Intr-o țară plină de doctori, omul de rând nu are decât o șansă: să stea în colțul umilinței și să implore

0 comentariu
1 FacebookTwitterPinterestEmail
Profesorul Dumitru Bortun
Minutul de aur

Arena lui Borțun

de Dana Chera

Jos pălăria, dle profesor! Incep asa pentru ca orice alt inceput de text, oricat de elaborat ar fi fost, n-ar fi prins multumirea mea ca jurnalist ca mai sunt oameni cu carte dispusi sa intre in arena. Si acolo, in arenă, în mijlocul lumii colorate, unde nimeni nu mai asculta pe nimeni si unde toti pun mana pe pietre, sa arate celui care a gresit miscarea, la o secunda de moarte publica, pasii spre aer. Adica dascalul si barbatul, la un loc, au facut scut pentru cateva zeci de minute. Scut public pentru o persoana publica aflata in dizgratie. Scut public, fara sa-si ascunda nemultumirea pentru vorbele nesabuite si grave ale celui din fata sa, fara sa se agate de forta culturii sale, fara sa se excluda din randul celor care, candva, din smecherie, au jignit sau au suparat rau pe cineva. Nu se numeste stapanire de sine, ci menire.

Si asa cum face un om cu carte, profesorul Bortun nu i-a tinut o lectie doar celui criticat. Ne-a mai peticit si pe noi cei care credem ca ne este permis orice cu oricine. Fara sa ne gandim la spatiul cultural pe care il atacam, la paradigmele sociale si contextul in care suntem. Ca nu ne spune nimeni ca ele, toate, fac dintr-un cuvant razboi sau pace, violenta sau intelegere, bunastare sau saracie.

Profesorul Dumitru Bortun n-are nevoie sa scriu eu despre el. Dar eu am nevoie ca dansul sa stie ca mana intinsa a unui dascal spre un om care a cazut face cat toate proiectele „Romania educata”. Eu am nevoie sa stie ca gestul unui dascal de a nu fugi la greu, de greu, este urias pentru lumea fara de repere in care traim.

PS Profesorul Dumitru Bortun a acceptat invitatia lui George Buhnici de participa la podcastul sau.

Dumitru Borţun este specialist in comunicare, doctor în filosofie şi profesor universitar la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice a Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti – SNSPA.

0 comentariu
5 FacebookTwitterPinterestEmail
Ateneul, in bezna. Am luat reflectoarele de pe Lumina si le-am pus pe Intuneric.
Minutul de aur

Nu e despre Buhnici!

de Dana Chera

Sunt ziarist. O meserie pe care am stricat-o.  Eu. Caci este despre mine. Am stricat-o de cand am inceput sa invat despre ea. De la profesori, unii dintre ei cufundati in teorii departe de realitatea abrupta. Care nu mi-au spus niciodata  ca „La inceput era Cuvantul. Si Cuvantul era la Dumnezeu. Si Dumnezeu era Cuvantul. „. A, ore in sir …. deontologie. A, ore in sir…partile implicate. A, sursele.  Pereti construiti peste o fundatie maloasa. Peticiti, de cate ori e nevoie, ca sa dau  bine la echidistanta. In lipsa lui Dumnezeu. Am invatat cum  sa ma uit in camera. Nimeni nu mi a spus ca dincolo de ea este aproapele meu. Cel cu care ma intalnesc la magazinul din colt, in vacante, la spital, la revolutie si cu care voi imparti aceeasi masa rece,  in capela de langa biserica, asteptand oficializarea „marii treceri”. Nu mi-a zis nimeni ca boabele de transpiratie care se preling pe impecabilul fond de ten, in direct,  ar trebui sa se lege de emotia impartasirii unei vesti care ajunge fix in sufletul celui care vede si aude. Si ca sufletele vibreaza pana la schimonosire.  Si cine sunt eu sa schimonosesc sufletele oamenilor? N-am invatat despre mila si nici despre intreg. Am invatat perfect sa rup lumea in bucati si sa iau din ele, pe calea usoara, doar pe cele care sfidau normalitatea. Si am facut,cu nefericita mea contributie, o lume in care normalul e stire, dupa principiile de baza ale meseriei.   Si ma uit impietrita de neputinta cum ne sfasiem unii pe altii. Cum ne pandim si cum ne executam. Noi, cei care avem pixul celei de a patra puteri, fiecare, de la inaltimea ratingului sau. Fara de rusinea propriilor greseli si ingenunchiati de gelozii care mai de care mai veninoase.

Nu stiu daca mai putem repara ceva in noi,  daramite in societate. Una peste alta, ma sperie meseria mea. Pe mine, cea care o iubesc. Da, acest text e despre mine.

* Imagine: Ateneul, in bezna. Am luat reflectoarele de pe Lumina si le-am pus pe Intuneric.

0 comentariu
5 FacebookTwitterPinterestEmail
Minutul de aur

Oss, Sensei Valeca!

de Dana Chera

Joi seara. In fiecare saptamana. 8 spre 9 ani. Antrenament cu o mana de copii mici, intr -o sala de sport din Pitesti. Sensei Serban Valeca venea, de oriunde era…senator, deputat, ministru, ca sa-i invete karate. Neconditionat. Si fiecare ora era un ritual. Si fiecare cuvant, rostit ca si cum in fata lui se afla un amfiteatru. Si fiecare miscare, o fotografie a clipei. ” Mama, a murit Sensei!” . Vorbele acestea, spuse cu panica si inghitite de un sir nesfarsit de lacrimi, o sa -mi rasune mult in urechi. Pierderea unui mentor adevarat este ce poate fi mai greu pentru sufletul unui adolescent. Sensei Serban Valeca a construit in copii imaginea omului tare ca piatra, serios, doxa de carte, impunator si, paradoxal pentru lumea aceasta, extrem de modest.

Si aceasta imagine n-are cum se stearga vreodata! Sensei Valeca sa fie sigur de asta acolo unde l-a dus Dumnezeu si planurile Sale!

PS.
Oss, acesta a fost ultimul mesaj al lui Sensei la un sms de dor al unuia dintre copiii nostri.
”Osu” vine de la Oshi Shinobu = “a persevera în timp ce ești împins, imboldit”. A nu ceda! E salutul unui karateka. Are in el respect si indeamna la moralitate.

0 comentariu
5 FacebookTwitterPinterestEmail
Subiectul Zilei (partea I) - 05.04.2022
Minutul de aur

Următorul președinte?

de Dana Chera

Dragii mei, asa cum stiti, ma feresc de politica. Nu cred ca isi are sens daca efectele ei sunt pe langa nevoile si asteptarile oamenilor. In Romania, ca mai peste tot, politica a facut prapad. Ce imi doresc cu aceasta postare? Sa vedeti, dincolo de politica, evolutia unui om, diplomat de cariera. A fost pe cai mari, a trait momente de umilinta totala, multi l-au vazut terminat si l-au pus la „si altii”. Mircea Geoana, actualul secretar general adjunct al NATO, a fost de acord sa vorbim deschis despre a doua sa sansa in viata publica. Cum s-a ridicat de jos, dupa prezidentialele din 2009. Ce lectie a primit si ce vrea sa faca de aici incolo? Va candida la prezidentiale, in 2024? Daca aveti timp, raspunsul este aici:

0 comentariu
2 FacebookTwitterPinterestEmail
Minutul de aur

Atac cu piuneza la mediocritate!

de Dana Chera

Ministrul Educatiei a asezat timid o piuneza pe scaunul pe care se lafaie arogantii, obisnuiti sa li se ia scamele de pe blugii de firma rupti cu care merg la scoala. A decis ministrul ca media de la care se obtine bursa de merit sa fie 9 50, nu 8, 50, ca pana acum. Si bursele de studiu sa fie intre 7, 50 si 9, 50. Nu intre 7 si 8, 50, cum era. Si vine revolutia! Elevii cer demisii pentru „masacrul” la care asista neputinciosi. Eu cred ca elevii au prea multe drepturi si prea putine responsabilitati. Dar vina pentru strigatele de acum nu e a lor. Dascalii au lasat de multa vreme garda jos, parintilor li s-a permis sa-si arate muschii in cancelarie… iar rezultatul era previzibil.

Pe de-alta parte, nu poti sa faci din scoala un teren de incercare pentru tot felul de idei aberante. Acum dai note mari pe carte putina, maine vrei ca ele, notele, sa nu zgarie catalogul. Acum vrei ca tot copilul sa treaca anul, ca sa nu superi parintii si ca sa nu raportezi esecuri, maine vrei sa tai in carne vie. Sunt de acord cu dl. ministru: sa nu ne furam caciula. Intrebarea mea e: care caciula, ca eu nu o mai vad de ani buni!

Pe scurt: fara fermitate si consecventa din partea dascalilor si a sefilor din Educatie, nimeni, cu mici si impresionante exceptii, nu da doi bani pe scoala! Aici suntem! N-as vrea sa fiu in pielea ministrului Educatiei! E lucru greu sa incerci sa salvezi viitorul din mainile imposturii ca o pandemie. Dar daca tot ai sansa sa poti decide pentru copiii astia debusolati, ce bine ar fi sa o folosesti cu credinta si bun simt! Si chiar sa superi lumea, daca asta e pretul unui invatamant care sa dea tarii asteia oameni care-si cunosc valoarea si pot respecta performanta! Ministrul Educatiei trebuie sa iasa din hora consiliilor de tot felul. Parintii si elevii n-au de ce sa faca reguli in scoala. Regulile trebuie scrise de oamenii care au confirmat in viata lor profesionala, nu pe scara blocului sa in partid. De oameni pe care copiii ii asteapta la ore si pentru ale caror evaluari pun osul la treaba de drag si serios. De oameni care nu dorm noaptea de grija copiilor care nu le inteleg materia. Daca dl. ministru se uita in oglinda si se recunoaste in descrierea de mai sus, sa faca reguli in scoala! Daca nu, sa-i ajute pe cei care n-au miza de a fi populari sa faca ordine in haosul asta! E haos, domnilor, si nu vreau sa ma gandesc unde va duce desconsiderarea scolii in forma continuata.

0 comentariu
5 FacebookTwitterPinterestEmail
C:\Users\Dell\Downloads
Minutul de aur

MESERIAȘUL

de Dana Chera

Am scris acest mesaj acum o luna si jumatate. Am avut inima prea stransa ca sa-l pun pe blog. Omul despre care scriam traia o mare suferinta. Acum regret ca n-am postat mesajul. Regret tare! SIMT, insa, in sufletul meu, ca STIA CAT DE MULT IL PRETUIESC!

MESERIASUL

Sunt cativa oameni a caror prezenta am cautat-o mereu, ca ziarist. Arta lor de a scrie si a rosti m-a facut atenta si dornica sa fiu mai buna. Unii mi-au intins o mana si au fost de fata la incercarile mele intr-ale meseriei. La altii n-a fost sa fie sa ajung. Dintre toti marii carora le-am vanat aprobarea profesionala, unul s-a asezat bland in sufletul meu. Maestrul Lucian Avramescu. M-a invatat, fara sa stie, cum sa pun Da-ul si Nu-ul in metafore. Mi-a aratat din ochi picioarele strambe ale celor pentru care mersul devenise o boala ireversibila. Nu mai stiau de multa vreme ce-i echilibrul. M-a invatat ca daca vreau sa rad de cineva sa incep cu mine. Si sa rad cu pofta! Sa fac lucruri simple. Sa spun ce gandesc si sa nu judec oamenii dupa vietile lor din spatele perdelelor trase! Fara sa stie. Acum, ca stie, as vrea sa-l rog sa ma lase sa-i multumesc public!
Pur si simplu: multumesc, mestre Lucian Avramescu!

PS. O doamna fost ministru spunea la un moment dat despre dl. Avramescu: „Doamne, ce ma mai intepa! Mergeam acasa si ai mei erau revoltati: nu mai citi, draga, ca e clar ca are ceva cu tine! …Nimeni nu intelegea de ce nu-l injur! N-aveam cum! Eu stiam ca Avramescu avea dreptate! ”

Despre asta este meseria de jurnalist, din pacate, pe cale de disparitie!

CALATORIE LINA PE POTECILE NEASFALTATE ALE CAII LACTEE… SI DINCOLO DE ELE, CATRE DUMNEZEU, MAESTRE LUCIAN AVRAMESCU!

0 comentariu
3 FacebookTwitterPinterestEmail
Minutul de aur

STOP!

de Dana Chera

La trecerea de pietoni, intr-o intersectie aglomerata, pe o ploaie rece si grea, un domn venerabil incerca sa-si deschida umbrela. Era verde pentru pietoni. Avea in sacose, dupa forma, paine. Mergea, probabil, acasa, la nevasta lui sau la nepoti. Sau poate ramasese singur… cine stie?! Mainile ii tremurau a boala sau frig, Dumnezeu are raspuns! M-am uitat din masina la om. Trecea timpul…60…55 de secunde. Umbrela parea blocata. 25…La radio stirile vorbeau despre un plagiat. Un ministru injura ca un birjar ghilimele, pagini intregi, intr-o lucrare de masterat. 15 secunde. Domnul de la trecerea de pietoni scutura umbrela amarat…Un tanar sari din prima masina de la semafor lasandu-si portiera deschisa. N-avea mai mult de 20 de ani. In doi pasi mari era langa barbat. I-a dat o umbrela. Umbrela lui! 5 secunde…Barbatul l -a prins de mana sa-i multumeasca. Si-l tinea strans! Au inceput claxoanele! Prima masina nu demarase la verde! Ce nenorocire!!! Si claxonau soferii! Si geamurile ude se deschideau pe rand pentru ocara. Tanarul s-a desprins jenat de domnul cu umbrela si a intrat in masina. Se facu verde pentru pietoni. Si omul tremurand, adus de spate, acum la adapostul umbrelei, statea nemiscat pe trotuar sa lase masinile sa treaca. Pentru ca …asteptasera dupa el! Intelegeti? Lumea mea s-a oprit pentru cateva secunde! Cu coada ochiului vedeam, in stanga, cum niste maini loveau nervoase volanul. Ce soarta o avea copilul asta care a sarit cu umbrela? Cati o sa-i calce pe cap bunatatea? Si de la cine sa invatam noi recunostinta? Generatia bunului simt dispare abrupt. Nu stiu cum s-a facut din nou verde pentru masini. L-am lasat pe domnul venerabil langa semafor. Astepta. La radio era tot despre un plagiat. Altfel, vin Sarbatorile! Mai trece un an peste noi. Cati ne-or mai astepta?

0 comentariu
2 FacebookTwitterPinterestEmail