Dana Chera

Despre rezultatul alegerilor? Am votat și m-am bucurat că oamenii au ieșit să voteze! Aștept și eu, ca toată lumea, să văd: câștigătorii știu ce le-au pus românii pe umeri?! Răspunderea lor este uriașă. Momentul e, probabil, un t zero. . Altceva mi se pare interesant zilele acestea: schimbarea gărzilor și foamea de putere. Obișnuim, și vă includ în concluzia mea pentru că dacă am fi mult diferiți nu ne-am întâlni pe blogul acesta, să privim show-ul ca și cum e al lor, al politicienilor. Doar al lor si doar despre ei. Îmi permit să fiu nepopulară pentru că mă interesează să construim, nu să dărâmăm. Ce se întâmplă zilele acestea: reproșuri, tabere, bârfe, trădări și schimonoseli de tot felul, toate sunt și despre noi. Eșecul și succesul, fiecare în cămara lui, sunt stimuli care aprind vâlvătaia. Rar am văzut oameni care să știe să așeze liniștea înaintea furiei, după un eșec, și modestia înaintea trufiei, după un succes. Asta ține de educație și inteligența emoțională. Așadar, spectacolul săbiilor ascunse în poșetele politice poate fi un prilej de meditație. La o scară… nemediatiźată, în familii, în școli, în firme private, în instituții ale statului, posibil ca scenele, cu replici cu tot, să fie aceleași. Spălatul rufelor în sufragerie, lupta pentru întâietate, purtată fără principii, datul din coate și ieșitul în față cu orice preț, manipulările , atacurile murdare și șantajul, opulența și stridențele…acestea și altele nu sunt doar cărțile politicienilor. Așa că meditația la care vă invitam mai sus nu ne-ar strica. A, e foarte adevărat. Oamenii ale căror mișcări sunt sub reflector au o răspundere uriașă. Ei sunt cei care consolidează în privitori răul sau binele, după caz. Din păcate, presa flutură modele și, îmi permit să spun, în revoltător de multe cazuri, modelele sunt personaje de-a dreptul dubioase. Insist totuși: ce bine ar fi să schimbăm la noi lucrurile care nu ne plac la alții! În felul ăsta, cine știe, poate că lumea se va întoarce pe față, că-i pe dos! Și cei care se vor așeza în frunte vor fi lideri adevărați, nu boși sau caltaboși.

Întotdeauna am căutat oamenii din oamenii de stat.  Și, ca ziarist, am pus întrebările ghidată de lumina asta. Pentru că nimic nu-i mai de preț decât să fii om. Să ai reacții de om. Să nu-ți camuflezi emoția dacă ea există în tine. Să vibrezi odată cu cei care se uită la tine cu speranță și să înțelegi suspiciunea celor care nu și-ar pune viața în mâinile tale. Adică să-ți recunoști petele și umbrele.  Omul bine construit din omul de stat e garanția răului mai mic dacă nu a binelui total.  Am zis mereu că România are nevoie de un președinte care s-o iubească mai mult decât se iubește pe sine. Adică anii de-i stă la Cotroceni să ponteze pentru țară. Nu pentru el și vanitățile lui. Nu pentru partidul care l-a pus pe steag. Nu pentru bogații care vor să fie și mai bogați și care își desconsideră angajații. Nu pentru Trump. Nu pentru Putin. Nu pentru cărțile de istorie și cronicarii oportuniști. Nu pentru patronii de presă. Nici pentru ziariștii care atacă pentru avantaje. Nici pentru cei libidinoși. Nu de frică. Și, dacă simte că nu poate așa,  să iasă și să spună: nu pot să mi respect principiile, plec! Vreau un președinte care mi  spune adevărul la microfonul Cotrocenilor, nu în memoriile sale bestseller.  Și cum în câteva zile merg să votez, acesta e crezul cu care ștampilez prezidentiabilul.

PS.
Cât despre dezbaterile celor doi candidați. Le-am urmărit ca mai toată lumea. Mi-au dat motive de bucurie și speranță, dar și de rușine și de neîncredere. Nu m-au întors din opțiunea mea! Au cimentat-o!  Am toată admirația pentru ziariștii care-și știu menirea și care nu se gudură ca să fie simpatici fiindcă simt mirosul puterii. Celorlalți le spun că la tv se văd toate!

Simt  îngrijorare când văd generatia care vine dupã noi.  Pare, dar poate gresesc, una cu suflet hăituit. Nu de regim. Nu de societate. De fiecare dintre noi. De părinți, de profesori. De moderatori tv.  De preoți. De noi. Exact așa. Ne dăm de exemplu copiilor și ei ne trag în piept ca pe primul fum de țigară. Un exemplu de oameni  când labili, când nervoși,  când stridenți, când bolnavi de indiferență. Când fricoși. Există un loc ,însă, unde bulversarea copiilor ar putea fi cumva bandajată. O să spuneți biserica. Da. Dar cine își duce copiii la biserică și ce preot ar putea ajunge la sufletul acesta nici mare nici mic? Părinții, cei cu har, sunt puțini și retrași cei mai mulți departe de lume.

Există un loc în care s-ar putea face minuni. Minuni de-a dreptul. Ora de dirigenție! Ce spațiu! Școala. Cât timp! O oră! Cine? Un dascăl cu inimă. Câte s-ar putea vorbi! Câte s-ar putea lămuri! Ce întrebări s-ar naște! Ce liniște s-ar lăsa! Și cum ar aștepta copiii această oră! Am să fac un lucru, aici, pe blog. Am să-i întreb pe copii ce ar vrea să audă și să lămurească la ora de dirigenție! Pentru profesorii care n-au apucat să ajungă la inima asta hăituită! Sau pentru cei care n-au curaj să bandajeze răni! Sau, pur și simplu, pentru cei care, cocoșați de griji, așteaptă dirigenția să mai respire un pic! Va urma!

Cred ca președintele Iohannis n-a votat cu el. A pus ștampila pe singurul contracandidat din top 3 care nu i-ar face probleme în turul 2. Cum ar veni: te faci frate cu dracu’ să treci puntea!