Caut să țin blogul departe de politică. Mi-a consumat multă energie și, dacă mă întrebați ce s-a ales din consumul ăsta, am să vă răspund enervant de sincer: NIMIC. Nu pot să nu observ însă agitația acestor zile. Oameni care și-au ales tabăra și prospectează să vadă cine mai e ca ei, cu ei. Pare că tabăra e ceva concret, le întoarce interesul, le respectă așteptările, le face viața mai bună și sufletul mai ușor. N-aș zice că e chiar așa. Pentru unii, tabăra înseamnă posibilul partener de afaceri. Ei se agită pentru bani și putere. Banii și puterea lor. Pentru alții, îndârjirea are mai mult sensul unei răzbunări pe caracterul celor care au condus România. Vor să scape, scășnind din dinți, și de urmele decidenților, nu doar de ei. Sunt românii care tânjesc după un viitor drept pe care speră să-l apuce. Votează răzbunându-se pe nepotisme, pe mediocritate pe umilința trăită. Și mai sunt unii…ca vântul. Votează și ei cu cine le sare în ochi din buletinul de vot. Așa, ca să nu zică lumea că n-au votat.
Mă întreb dacă va regăsiti in vreuna din tabere. Caci dacă nu, înseamnă că v-ați pierdut speranța. Și tare mi-e teamă că sunteți mulți! Vă văd pe stradă oprindu-vă triști în fața afișelor care mint zâmbete și principii. Eu n-am curaj să vă spun cu cine să votați! Spun doar că nu cunosc altă cale decât aceea de a ieși la vot! Doamne ajută!
