Coronavirusul ne civilizează?

de Dana Chera
Coronavirusul ne civilizează?

Ce bine că ne spălăm pe mâini! Vi s-a întâmplat, poate, să auziți apa trasă la wc și dive ieșind ca din relații din toaleta publică! Glonț! Apa de la chiuvetă și săpunul….? Pentru… săraci. Ce bine că o să bea fiecare din paharul lui! Vi s-a întâmplat să vedeți oameni care plimbă un pahar de la unii la alții, într-un soi de frăție a balelor! Ce bine că nu mai intrăm cu pantofii de stradă pâna în dormitor! Ați văzut sigur reality show-uri cu gealați care-și pun „versacii” pe canapea, sub fund. Ce bine! Ce bine!

Când profesorul Cercel spunea la tv să ne spălam, să fim curați, lumea întreba în barbă: păi, și pastila, ce pastilă să luăm??? Fără să vreau să fac mic un subiect foarte important, spun că noi suntem propriile noastre virusuri. Propriii noștri dușmani. SICTIRUL cu care privim lucrurile simple, cele care vin din  primii 7 ani de viață,  e de neînțeles. Așadar, Coronavirusul a ajuns să fie „antidotul” pentru bubele din educația noastră. Sună ca naiba, dar așa e. De câteva zile, ne spălăm mai des, suntem mai atenți, ne dăm cu spirt pe mâini și nu ne mai băgam în fundul celui din fața noastră, la ghișeu. Ce bine! O să treacă acest Coronavirus și rămânem, Doamne ajută, mai civilizați. Doamne ajută!

Ați putea citi, de asemenea