ORA CU MINUNI

de 3danachera
ora-de-minuni

Simt  îngrijorare când văd generatia care vine dupã noi.  Pare, dar poate gresesc, una cu suflet hăituit. Nu de regim. Nu de societate. De fiecare dintre noi. De părinți, de profesori. De moderatori tv.  De preoți. De noi. Exact așa. Ne dăm de exemplu copiilor și ei ne trag în piept ca pe primul fum de țigară. Un exemplu de oameni  când labili, când nervoși,  când stridenți, când bolnavi de indiferență. Când fricoși. Există un loc ,însă, unde bulversarea copiilor ar putea fi cumva bandajată. O să spuneți biserica. Da. Dar cine își duce copiii la biserică și ce preot ar putea ajunge la sufletul acesta nici mare nici mic? Părinții, cei cu har, sunt puțini și retrași cei mai mulți departe de lume.

Există un loc în care s-ar putea face minuni. Minuni de-a dreptul. Ora de dirigenție! Ce spațiu! Școala. Cât timp! O oră! Cine? Un dascăl cu inimă. Câte s-ar putea vorbi! Câte s-ar putea lămuri! Ce întrebări s-ar naște! Ce liniște s-ar lăsa! Și cum ar aștepta copiii această oră! Am să fac un lucru, aici, pe blog. Am să-i întreb pe copii ce ar vrea să audă și să lămurească la ora de dirigenție! Pentru profesorii care n-au apucat să ajungă la inima asta hăituită! Sau pentru cei care n-au curaj să bandajeze răni! Sau, pur și simplu, pentru cei care, cocoșați de griji, așteaptă dirigenția să mai respire un pic! Va urma!

You may also like