Călatoria

Era cenușie. Ploaia o lovise din toate părțile și soarele nu avusese timp s -o zvinte.  Și anul acela plouase de parcă Dumnezeu era presat de vreme  să spele toate păcatele lumii. În fiecare zi, cineva o arunca în tomberon a indiferență și altcineva o scotea cu gândul că vreun om al străzii se va bucura s-o găsească. Și unii și alții, oamenii care o luau în brațe,   se mirau cât de grea putea fi! Foarte grea pentru o ….pernă. Ai fi zis că e plină cu nisip. Când, ea, de fapt,  fusese umplută cu puf de gâscă scufundat în flori de lavandă. Fină și frumoasă, odată,  și pânza-i dantelată, adusă cu greu din India de un amic al lui Mothy, croitoreasa familiei Wagner,  acum….cine mai știe câți ani.  Era atunci perna doamnei Wagner, o femeie bogată,  educată și bună la suflet, fără să fie vreo frumusețe. Tristă tot timpul că soțul ei, avocatul, avea ochi pentru orice și oricine, mai puțin pentru ea. Câte lacrimi a inghițit perna, câte sughițuri și întrebări… Când doamna Wagner plecă în călugărie din cauză de însingurare,  lăsă așternuturile sale fetei din casă. Un copil orfan, sărac,  muncitor și de încredere. Ivona le-a păstrat o singură noapte, ca să simtă și ea cum e să dormi ca domnii. Făcuse noapte albă biata fată. Ca să nu piardă nimic din ce ar putea simți. Perna îi auzi emoția,  rugăciunile și respirația grea de oboseală. Și nu știa cum să-i spună copilului că niciun om cu inima bună nu rămâne trist! Ivona duse lenjeriile la târg cum se făcu lumină. Avea nevoie de bani pentru lemne. Și vându perna și cearșafurile unei precupețe cu ochi de vulpe și mâini cu degete scurte. Pentru ca și ea, la rându-i, să le vândă mai scump, evident, unei cârciumărese. Negustoarea strângea zestre pentru fata ei. Voia s-o mărite impotriva dorinței odraslei cu un măcelar copt de avere și urât ca noaptea. Nunta nu avu loc niciodată. Fata cârciumăresei lua ce putu din casă și fugi. Perna călătoare văzu lumea, se poate spune. Alweda, fata fugară, citea în fiecare seară iar  perna știa toate poveștile lumii ăsteia. Știa cum e să conduci imperii. Să dai foc la biblioteci, să pictezi capele, să slujești cauza săracilor, să mori fără vină și să trăiești doar ca să te răzbuni. Știa despre pictori. Și despre muzicanți. Știa cum să aduni și să scazi. Cum să scapi de râie și cum să tămâiezi pâinea înainte de a o băga la cuptor. Pentru că Alweda îi citea. Anii de liniște se sfârșiră când ochii femeii cedară. Al, cum îi spunea perna, muri într-o noapte, nu înainte de a-și strânge prietena în brațe și a o ruga să țină amintirea ei vie. Atât! De atunci, perna noastră se umflă de curaj. Pentru cine a mai apucat să pună capul pe ea …spunea povești, dădea sfaturi, râdea și plângea. Discret. Prindea câte un vis al omului și se ținea de el. Fu căpătâi și enciclopedie pentru un marinar, o dansatoare la circ, un afacerist falit, un băiat de minge, doi gemeni turci și…nu mai știe.Treceau anii. Era ruptă pe la colțuri. Stătea înțepenită să nu cumva să piardă vreo amintire prin găurile care se măreau de la o zi la alta. Cât despre bătăile cu perne….Doamne ferește! Se ruga în fiecare zi să n-o deșire cineva. Să moară oriunde, dar întreagă. Numai așa putea să nu distrugă cele trăite,  vorbite și plânse!  Si nu știm cine și mai ales cum făcu o minune. Perna se …lăsă grea. Imposibil de pus capul pe ea și dificil de mutat. Cine să țină în casă o pernă grea?! Asa ajunse….la gunoi. De anotimpuri bune zace lângâ tomberon. Până într-o zi! Cànd se va topi de la sine,cu tot cu amintiri,  în focul noilor începuturi.