Proximitatea. Ea, printre altele, face ca o știre să fie aleasă dintre alte zeci și adusă în fața noastră. Suferința cauzată de războiul din Ucraina și de cutremurele din Turcia și Siria este foarte aproape de noi. Strigătele de durere ale oamenilor dezrădăcinați, mâinile împietrite, una cu molozul, ale copiilor care n-au putut ieși de sub dărâmături te fac să-ți înghiți rugăciunile. Îți zdruncină reperele. Te îndoiești de bunătatea lui Dumnezeu, oricare ar fi el pentru tine. Nu înțelegi unde e EL și de ce stă și se uită la prăpăd. Proximitatea suferinței e UNA DINTRE CELE MAI GRELE ÎNCERCĂRI prin care trecem acum. Pentru că lovește în speranță și în credință.
Unii pretind că subiectul nu există. Alții, că, oricum, și dacă ar aștepta un răspuns, el n-are cum să stea în picioare. Pentru cei care ar vrea să afle cum vede un preot problema, iată răspunsul părintelui prof. univ. dr. Ioan Stancu, de la biserica Sf. CIPRIAN (Zlătari), din capitală.
– Părinte, cum să rămână oamenii în credință când văd cum mii de copii, suflete pure, sunt tăvălite de frică, durere, moarte. Cum?
– A început Purificarea lumii. Este o tragedie când vedem copii striviți de răul din lume. Este voia lui Dumnezeu. Ei sunt aleși în ceata îngerilor. De acolo, ei ne pot ajuta mai mult. Dumnezeu își mărește oastea. În Tatăl nostru îl rugăm: facă-Se voia Ta precum în cer așa și pe pământ. Foarte mulți încearcă să batjocorească relația dintre oameni și Creator. Spun că oamenii mor și Dumnezeu stă la cafea! Că e indiferent. El suspină, în fapt, la vederea nedreptăților pe care și le fac oamenii. Cand nu va mai suportă, va veni din nou. Cei care persiflează pronia cerească nu își cunosc rădăcinile. Nu sunt supărați pe Dumnezeu, ci pe neputința lor. Dumnezeu ne-a creat cu liber arbitru. Facem bine sau facem rău. La început, înainte de păcat, omul era într-o joacă minunată cu Creatorul, în grădina Edenului, cu pământ bun. După ce a păcătuit a fost transferat în locul numit Uscatul. Aici, pe Pământ, noi, copiii lui Dumnezeu, suntem invitați mereu să fim în armonie cu El. NE PLICTISIM și lovim în dreapta și stânga, cu războaie și nenoriciri. Și Dumnezeu stă ca un prieten, aproape. Nu ne-a părăsit niciodată. Dar ne-a lăsat liberi!
CÂND NE INCERCĂ INDOIALA SĂ SPUNEM:
Doamne, dă-mi credință nestrămutată în Tine și în Maica Ta! Dă-mi putere să trec peste nedreptăți și nenorociri, căci nu voi putea răzbi fără Tine! Căci Tu ne-ai zis: fără mine nu puteți face nimic!
Nu știu dacă răspunsul părintelui vă ajută. Eu simt nevoia de sprijin în credința mea. Simt să rămân cu picioarele pe pământul în care sunt îngropați ai noștri, știind cumva că Dumnezeu nu i-a lăsat acolo.
Ps. Nu avem știința Sfinților Părinți. De asta, poate, e complicat să înțelegem sensul nostru pe aici. De unde venim și unde plecăm. Dar a vorbi despre asta, cu umila noastră întelepciune, e mai bine decât să ne facem că nu ne încruntăm la Dumnezeu.
