O experiență recentă mi-a strâns stomacul și mi-a confirmat, din păcate, ce știam: că pe oamenii cu bani și goi pe dinăuntru nu-i pot transforma sau educa etichetele pe care le lipesc de haina scumpă , în dreptul inimii. Faptul că ei ar fi, de exemplu, parte dintr-un club de caritate nu schimbă cu nimic imaginea jalnică a unor personaje care au descoperit compasiunea în revistele glossy și deci…dau lecții de compasiune. Și cum să țină discursuri pompoase dacă nu între două înghițituri de caviar!? Ar trece omul și peste asta. Dar vede aproape o mână de copii „de-ai casei” ofertați cu niște …cartofi prăjiți sleiți. Copiii cărora nu le dă nimeni vreo importanță peste an sunt chemați la sindrofii de sfârșit de sezon ca să legitimeze că smecherii au grijă de viitorul mișcării umanitare. Munca acestor copii, transpirația lor și timpul pe care-l petrec gandindu-se cum să facă rost de bani pentru sănătatea confraților lor săraci și abandonați prin lume sunt ZERO în ochii bogaților dornici de entertainment. Cum să dai bani pe munca unor copii când pițiponceala e pe bază de lanțuri scumpe?! Cu lanțurile mergi acasă și i le atârni doamnei de gât. Așa da mesaj de …caritate! Ce e mai caritabil decât să te îndopi și să cumperi lux!
De fapt, dragii mei, totul este o spoială uscată pe zidurile murdare ale unei unei societăți care, săraca, vrea să respire aer curat și chiar ar respira dacă unii nu și-ar turna pe ei sticluțele cu parfum de contrabandă! În ochii tuturor, fără decență și, ce e mai trist, sub steagul voluntariatului.
În această țară, o regină, regina Maria, a stat la căpătâiul bolnavilor de holeră și s-a chinuit în tranșee, în bătaia gloanțelor, să ajungă la soldații răniți! Să le panseze rănile! Ca să vadă soldații și să simtă că regina lor e cu ei, nu în puf, la palat. Că au același steag. Că pot lupta și muri împreună! Dumnezeule mare, unde suntem!
