Nu-mi vine să râd ca proasta în târg de oameni. Mă enervez, mă contorsionez, mă retrag. Cred în emoția vorbitului în public. Am trăit-o. O trăiesc ori de câte ori mă întâlnesc cu publicul, fată în față sau prin intermediul camerei de luat vederi.
Dar una e emotia și alta e nesiguranța pe care un om o transmite când face declarații publice. Iar prim ministrul nostru este nesigur. Tot timpul. Când vorbește, când merge, când privește. Pare mereu prins în flagrant că…e prim ministru. E ca un pește pe uscat care se zbate să ajungă înapoi în apă. E totuși ditamai generalul iar eu n-am de ce să contest că ar fi unul pe bune. Si nu pot crede că acesta e tonusul cu care dădea ordine de luptă! Adică nu că nu pot crede, așa ceva nu e de admis!
Plecând de la faptul că dl.Ciucă e general pe bune, că e lider ales democratic de liberali, că e prim ministru peste o țară la câteva sute de km de un front unde mor oameni pe capete, am o propunere: înainte de orice ieșire publică, prim ministrul să se îmbrace în uniforma de general! Sau măcar să-și pună cascheta. Să-i fie omului mai ușor să vorbească! Să nu uite cum a fost prezentat românilor ca să le câștige încrederea: un soldat curajos care, plin de trese la un moment dat, a decis pentru viețile camarazilor săi.
E clar că prim ministrul n-are prieteni. Că, dacă ar avea, unul din ei l-ar lua deoparte și i-ar spune: avem o problemă mare de rezolvat! Hai s-o rezolvăm că ne facem naibii de râs! Tu nu vezi că ești ciuca bătăii?!
Cam așa…