Orasul meu. Acum 20 de ani, alergam pe strazile din Pitesti cu talentatul om de imagine Epaminondas Temistocle. Vanam, cu microfonul in mana, semnificatia unor stalpi de piatra cu o forma ciudata. Primarul, spuneau surse, era topit dupa flori. Oamenii intrebati de noi pe strada : „ce vrea sa reprezinte „monumentul ?” nu ne-au raspuns la fel. Ok, ne-am zis! Pana la urma, asta e ideea: fiecare sa vada ce vrea, artistic vorbind! Ironia sortii batea totusi dorinta edililor: lalelele de piatra erau facute SPECIAL ca sa vada lumea brandul orasului :Simfonia cu nume de floare.Simfonia lalelelor. Cum sa nu-ti dai seama ca-s lalele?!
Douazeci de ani mai tarziu, in orasul meu, un tanar sculptor munceste 5 ani la opera sa si o dezveleste in fata cladirii Centrului de afaceri. 5 ani a modelat in bronz. Impecabil si indraznet. Structura complexa striga sa te opresti. Sa auzi ce-ti spune. ” Imaculata conceptiune” . N-are timp de mistouri. E facuta de dl. Adrian Ilfoveanu. Un artist intr-o familie de artisti. Cu istorie si prestigiu. Nu-s critic de arta. Simt insa focul din palmele oamenilor care vor sa lase ceva dupa ei. Si-l respect. Asa cum respect investitia in cultura. Ea pune standarde viitorului. Si, daca investitorii sunt de calitate,standardul devine tinta pentru cei care vin din urma. Si crestem sufleteste. Toti. Asadar: Adrian Ilfoveanu lasa orasului opera sa pentru ca familia Badea, reper in zona de business, face propaganda Culturii. Da, aceea cu C mare. E rar in tara mea si de asta e important!
DUPA PANDEMIE VA VENI RENASTEREA
Adrian Ilfoveanu, sculptor:
DANA CHERA: Suntem in lumea lui ” repede”. Operele dvs cer timp si transpiratie. Ce tip de dorinta poate sa munceasca asa pentru realizarea unui gand?
ADRIAN ILFOVEANU: Daca ar fi sa vorbesc despre dorinte si ganduri, cu siguranta mi-ar fi mult mai usor sa le daltuiesc in piatra pentru ca, stiti, …. prefer sa las lucrarile mele sa vorbeasca in locul meu. D-na Chera, in realitate cea mai frumoasa voce este aceea a ciocanului care loveste dalta. Si cea mai frumoasa dorinta o are materialul de la artist. Cat despre timp, as spune ca nu are moarte. Cel putin pentru mine care sunt pus sa trec prin metaforele unor cazne. De la idee la concept este o cale lunga, un prolog din care cu greu te mai extragi din solfegiul loviturilor care izbesc dalta, facand din cioburi pretexte pentru ochii oamenilor iubitori de frumos. In realitate, forma si nu surplusul conteaza. Vorba lui Michelangelo: Frumusetea este eliminarea surplusului….
D.C.: Se spune ca artistii au nevoie de noroc pentru ca munca lor sa fie apreciata la adevarata valoare. Sunteti un norocos?
A.I.: Sunt un norocos atat timp cat nu am facut din Arta mea o loterie. Nu sunt un artist jucator si nici nu as paria vreodata pe ceva ce nu-mi mai apartine odata ce a parasit incinta atelierului. DAR! sunt un privilegiat al sortii care m-a lasat sa exist. In fond, mi-am asigurat nemurirea intr-un colt de gradina, intr-un spatiu public sau privat sau intr-o intamplare a ochilor care ascund uimirea. Este fascinant sa experimentezi umilirea timpului prin propriile creatii indiferent ce si cat se va vorbi despre ele. Insa cu siguranta intr-un fel sau altul vor fi voci care sa invoce urechi. De fapt inca nu am sentimentul recunoasterii arbitrare…sper sa nu-l experimentez.
D.C.: Nasterea sau moartea , ce va intriga mai mult?
A.I.: Nici moartea si nici viata nu ma intriga mai mult decat materia vie care ramane dupa ce voi trece Styxul. In esenta nimic nu este mai periculos pentru hommo sapiens decat inmormantarea spiritului intr-un ritual in care normalitatea intelectuala este inlocuita de o viata viscerala. Acolo cred ca se afla pacatul originar….Insa ma mai intriga ceva: ignoranta omului modern si un paradox pe care incep sa mi-l explic. Pe masura ce oamenii citesc mai putin incearca sa se exprime in emoticoane. Culmea este ca arta vizuala nu prea le mai trezeste pofta unei Renasteri…
D.C.: Ce striga artistul Adrian Ilfoveanu lumii acestor vremuri?
A.I.: Sunt un personaj atat de tacut incat abia daca vocea mea mai palpaie intre corul lucrarilor pe care le realizez dar as spune lumii pe un glas soptit ca locul unde se afla ea acum duce la tacere definitiva. Nu-mi place sa cred ca ecourile unei civilizatii stravechi sunt contorsionate de masti sub care mestecam cu nesat pumnul pe care ni-l baga in gura.
D.C.: Am trait un paradox: statuie dezvelita in fata unor oameni cu masti! Ce nume ati pune acestui tablou?
A.I.: Nu poti pune unui tablou numele unui passepartout pentru ca asta este de fapt experienta trunchiata a unui exemplu de arta. Si cred ca, de vreo doi ani, povestea asta a manifestarii artei cu masca nu imi mai pare un paradox. Este o stare de normalitate a anormalitatii…M-am multumit cu faptul ca ochii vorbesc mai mult decat buzele inclestate in rictusul unui rigor mortis al societatii actuale, intepenit in spatele unor masti. Cei care m-au onorat cu prezenta erau vii si, mai mult decat atat, au vrut sa observe, sa critice sau sa se bucure de frumosul in care eu am crezut si am muncit vreme de aproape cinci ani. „Imaculata Conceptiune” era rece, insa, in mintea mea, privirile lor au topit-o de admiratie, indiferent de ce au crezut sau au spus in spatele acelor botnite. Lucrarea mea va astepta cuminte ziua in care va infrunta zambete, surprindere, stupoare sau critica. Totusi sper din tot sufletul ca oamenii sa inteleaga ca masca este primul articol inaintea ochelarilor de cal. De aceea am daruit pitestenilor un simbol al Genezei fara de Pacat. Sa-si aduca aminte ,peste ani , ca mastile acelea ii faceau mai reci decat bronzul lucrarii mele. Si nu din vina lor….
D.C.: Eu am crescut in Pitesti printre lalele de piatra si ma izbeste mereu cladirea nou construita si cumplit de rece a Bibliotecii judetene. Ce ati schimba la fata orasului?
A.I.: Orasul are nevoie de arta! Eu as aduce arta in mijlicul oamenilor, aproape de ei. Orice tip de arta: concerte, sculptura, pictura, teatru… Avem spatii generoase care parca asta asteapta! Se va schimba, cu singuranta, aerul static pe care-l simtim cu totii greu! Vom reveni la viata, o sa vedeti! Cred ca dupa aceasta pandemie vine Renasterea!
ARTA ADEVARATA NU E DESPRE BANI
Silviu Badea, om de afaceri:
Dana Chera: Ce impact credeti ca are o opera de arta asupra unei minti pragmatice?
Silviu Badea: Cred ca daca respectivul act de cultura e reusit, de calitate, face mintea pragmatica sa se opreasca o clipa. O face sa iasa de pe sina pragmatismului cotidian, sa contemple si sa se relaxeze profitand de un fel de pace in acea clipa.
D.C.: Ce mesaj vreti sa transmiteti comunitatii prin acest imbold dat culturii?
S.B.: Nu este chiar un mesaj structurat, ostentativ, ce s-ar avea in vedere. Samburele a pornit de la faptul ca Argesul a dat si da lumii artisti minunati. Cu unii, absolut deosebiti, suntem onorati sa fim contemporani . Familia llfoveanu. Era pacat ca operele ei sa nu fie puse in valoare aici, acasa, in Pitesti. Am construit impreuna Fundatia Ilfoveanu, iar mai departe ideile au inceput sa prinda contur si curaj. Mesajul implicit, dar nepregatit in prealabil, este ca se poate ceva fain si bun pentru comunitate cu fonduri private, cu ceva initiativa si fara mercantilism. Imediat ce am dezvelit statuia talentatului Adrian Ilfoveanu, a aparut in presa sintagma ” sumele investite”. Evident, sumele vehiculate in piata de ziare sunt irelevante. Chiar nu-si au rostul in cadrul a ceea ce am vrut noi sa facem. Arta adevarata nu e despre bani. Ea are treaba cu sufletul si mintea oamenilor. Cu dorinta lor, a noastra a tuturor, de a fi inconjurati de frumos.
