Toata aglomeratia de imparteli din aceste zile crunte se face sub masca „jocului politic, indispensabil democratiei”. Analistii, mai toti, joaca un dans perfid pe muzica preferata a politicienilor.
Practic, jocul politic are noima daca tara unde se desfasoara nu crapa! Daca tara crapa, miuta se opreste. Caci nu e timp de pierdut. Cum ar fi, m-am gandit, ca atunci cand un bloc ia foc, barbatii din cladire sa se certe care e mai bun sa sune la 112? Adica in loc sa salveze copiii si nevestele din flacari ajutandu-se unii pe altii, ei sa isi umfle muschii unul la altul si toti in fata ferestrei. Ce vecini nebuni ar mai sari cu paturi si apa daca masculii din bloc s-ar cearta de-a influenta!?
Ce se intampla acum in Romania e inconstienta crasa, nu joc democratic. Romanul vede ca liderii lui se invita, in mijlocul dezastrului, la masa cu covrigeii negocierii. Si mai aude ca stau sa se gandeasca daca sa se sune sau. Ca-si calculeaza plictisiti de importanta numarul de protofolii. Ce sa creada omul de rand? El isi spune ca, de fapt, criza nu e asa de criza, cum striga disperati medicii care numara putinele vietile salvate, ca mortii sunt fara numar. Ca, daca ar fi criza, oare nu liderii s-ar purta primii cu responsabilitate?
Deci, dragii mei, cine se intreaba de ce campania de vaccinare merge prost poate sa gaseasca un raspuns simplu, in prime time, la stiri: nici in seara aceasta partidele n-au ajuns la o intelegere! Mesajele subliminale transmise oamenilor de coafatii si vopsitii care conduc tara ne prapadesc. La propriu. Si la figurat. Efectele lor se vad deja si se vor vedea cale de multe generatii.
